Secvenţe de iulie

Zarurile ţăcăneau agitate, semn că jocul ajunsese în punctul din care nu mai era cale de întoarcere. Fane şi Mitru, concentraţi asupra tablei cu triunghiuri alungite, se spionau din când în când prin lentilele cam prăfuite şi cu vechi urme unsuroase. Lupta era simplă, deschisă, dură: piesele tale, să zicem albe, plasate în câmpul „duşmanului” trebuiau aduse în teritoriul protejat numit casă. Numai că repatrierea se făcea prin intersectarea cu piesele negre, pornite şi ele, în sens opus spre propria casă.

Victimele erau inerente „6-4, zice Fane, zâmbind: poartă-n casă.” Mitru ripostează cu un anemic 2-1.

Să rişte, ieşind la luptă în câmp deschis, doar cu baioneta la centură? Mai bine face puţină ordine prin casă. „Tipic, spune Fane maşinal, nimeni nu te-a putut prinde doar în izmene, nici măcar maiorul Trăgulă.”

Cu vreo douăzeci de ani în urmă, zisul maior găsise un soldat corpolent abandonat de amicii lui la fel de beţi în noroiul de toamnă al unui rondou fără flori. Bocancii nou-nouţi însă erau strălucitori.

Bănuise oarece lucruri necurate şi credea că era un bun prilej să-l prindă-n ofsaid pe Mitru, plutonier-major pe care nu prea îl avea la inimă, fiindcă îşi luase prea în serios funcţia de şef peste maiourile, ciorapii, bocancii, petliţele şi toate ţinutele din unitate. Cu guşa înfoiată, i-a dat ordin să alinieze toţi bocancii în faţa magaziei şi să-i prezinte scriptele.

„Şi dacă plouă?” îndrăzi Mitru.

„Iei măsuri, explodă maiorul, chiar de-ar fi să stai cu ochii-n soare până la miezul nopţii.”

Socoteala scriptică a corespuns însă cu cea faptică şi maiorul balon s-a dezumflat, fără să bănuiască mica manevră pe care Fane, şef şi el peste efecte, dar în unitatea vecină, a făcut-o cu o pereche de bocanci peste gardul comun pentru a-şi ajuta prietenul.

„Răcanilor, se aude un glas hârâit de prea mult fumat dinspre schelele folosite la izolarea termică a blocului, cum staţi cu diegeza?” Vasi, fostul lor căpitan, îşi muncea şi acum zilnic trecuţii subordonaţi cu măcar un neologism, mai ales de când îi promisese fiicei lui din Italia că îşi va examina săptămânal nepotul la materiile pentru bac.

Fane pară obidit, deschizând un nou pachet de seminţe: „Domn’ căpitan, facem şi noi ce putem, ne focusăm asupra diferendelor contemporane, dar fără detractări şi lexeme rebarbative.”

Vasi, incapabil să stea pe tuşă după ce duşmanii unităţii sale dispărură ca prin farmec, s-a convertit în om de afaceri poate prea puternic implicat în cele patru firme ale sale din domenii diferite.

Acum simţi înţepătura şi înţelese că era nevoie de un colocviu. De aceea, pregăti pentru nepotul său deja admis printre medicinişti o comandă dură, ca din partea unui mistagog atât de folositor, dar o mai îndulci în ultimul moment: „Asistentule, pentru sănătatea noastră trebuie să consumăm minimum doi litri de lichide. Fugaaa marş!” În zece minute, se şi întoarse. Trei peturi aburinde cu bere. Foştii militari ezitară între a saluta sau a da cu amintirea chipiilor de pământ. Îşi trecură doar mâinile prin părul tot mai rar.

Sorbind din sticla sa cu apă minerală, nepotul nu-i abandonă: „Hidratarea are şi ea nişte reguli…Înţeleg că practicaţi mitridatizarea, dar…” Înghiţiturile profesioniste umpluseră gâtlejurile cu bucuria gustului răcoros, abătând atenţia de la intempestiva precizare. Totuşi, după tăceri semnificative, Vasi ceru nepotului părerea despre scandalul de la bac, când clase întregi au fost eliminate, însă după ce probele se terminaseră.

Tânărul ezita: să le ţină o predică despre vechi năravuri, păguboase nivelări valorice, presiuni statistice, laşităţi instituţionale ori despre obsesiva idee că banii ghidează totul?

Să le spună că, văzând acele secvenţe la televizor, a simţit că idealurile sale atârnă ca nişte pietre de moară?

Că răul perceput a fost tratat de alţii cu o groasă băşcălie? Să facă o teorie a faţadelor pe care deja le observase? Să…