Partidele echipei de volei CSM Lugoj au un ingredient special şi anume iubitorul public lugojean. Nu o dată acesta s-a dovedit jucătorul de lângă teren, imboldul de care fetele aveau nevoie pentru a câştiga o partidă.
Și de această dată sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 18.30, se sună adunarea la Sala Sporturilor ”I.K. Ghermănescu” pentru suporterii lugojeni, la primul joc oficial din acest sezon.
”Revenim pe propriul teren după două vitorii cu două campioane, ale României şi Cehiei, într-o confruntare cu Argeş Volei Piteşti, o echipă total schimbată faţă de sezonul precedent. Un meci interesant, astfel că vă aşteptăm să umplem sala”, a transmis CSM Lugoj.
Clubul lugojean mai anunță că au ajuns cardurile de suporter și că ele se pot ridica în aceleași condiții în care s-au achitat abonamentul sau la întâlnirea cu Arges Volei Piteşti.
Mai multe informații se pot obține la telefon 0750784330, pe WhatsApp la același număr, de luni până vineri, între orele 9 – 14.