Tăierile ilegale de arbori se înmulţesc odată cu venirea sezonului rece, iar dosarele penale şi amenzile aplicate de oamenii legii se pare că nu îi sperie într-atât de mult pe cei care sustrag an de an, mii de metri cubi din pădurile statului sau din cele particulare.
“În acest moment, în judeţul Timiş sunt 112.000 hectare de pădure dintre care 11.000 de hectare aparţin persoanelor fizice. Am constatat până acum peste 1.500 de metri cubi de lemn tăiat ilegal în judeţul Timiş, din care mare parte este în zona Făget, Criciova, Lugoj şi 2.250 în Caraş – Severin. Deşi acest fenomen există, judeţul Timiş are cel mai mic volum de tăieri ilegale de arbori, comparativ cu alte zone din ţară. Nu numai atât, dar în Timiş şi tăierile legale sunt sub limite. Avem probleme în zona Criciova, Lugoj, Ştiuca, Herendeşti, unde proprietarii de păduri refuză să-şi încheie contracte cu Ocolul, cu toate că la un contract cu Ocolul silvic plata este de 15 bani pe zi”, a declarat Aristotel Vişoiu inspector şef C.R.S.C Timişoara.
Echipe mixte formate din poliţişti, lucrători ai ocoalelor silvice şi jandarmi efectuează periodic filtre rutiere şi controale în perimetrele din zona Lugoj – Făget – Criciova – Victor Vlad Delamarina. Doar în ultimele luni, au fost confiscaţi sute de metri cubi de material lemnos şi aplicate amenzi de mii de lei.
”În perioada iunie – august, pe raza municipiului Lugoj, oraşului Făget şi a localităţilor arondate, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, au întocmit 16 dosare penale şi au aplicat 49 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 46/2008. Valoarea amenzilor se ridică la aproximativ 57. 000 de lei”, ne-a declarat Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt I.P.J. Timiş.
La începutul lunii august, într-o singură noapte, poliţiştii lugojeni au depistat trei bărbaţi care transportau material lemnos fără a respecta prevederile legale, respectiv lipsa documentelor de provenienţă sau avizul de însoţire completat necorespunzător.
De la persoanele în cauză, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 38 de metri cubi de material lemnos, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei.
Săptămâna trecută, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, aflat în serviciu pe raza municipiului Lugoj, a identificat în miez de noapte o camionetă încărcată cu aproximativ 4,5 metri cubi de material lemnos.
Şoferul, de 47 de ani, domiciliat în Lugoj, nu deţinea documente de provenienţă. Întreaga cantitate de marfă a fost confiscată şi predată în custodie la Ocolul Silvic Lugoj, iar acesta a fost sancţionat cu 1000 de lei. Oamenii legii spun că acţiunile de control vor fi demarate periodic, pentru a se încerca stoparea acestui fenomen.