Timişenii sunt invitaţi în ziua de 29 septembrie la o nouă acţiune de curăţenie, deoarece se doreşte ca Timişul să devină cel mai curat judeţ din România. Primul pas pentru a atinge acest obiectiv este cartarea.
Timişenii sunt invitaţi în ziua de 29 septembrie la o nouă acţiune de curăţenie, deoarece se doreşte ca Timişul să devină cel mai curat judeţ din România. Primul pas pentru a atinge acest obiectiv este cartarea.
Astfel, cei care identifică orice morman de gunoi sau zonă murdară în afara localităţilor din judeţ, sunt rugaţi să o fotografieze, să i se ia coordonatele GPS şi să le încarce pe http://app.letsdoitromania.ro/user-login.jsf.
În funcţie de zonele identificate, vor fi alese câteva pe care se va insista mai mult. Aceste zone, după ce vor fi curăţate în 29 septembrie, vor intra într-un proces de monitorizare. De asemenea, Voluntarii de la „Let’s Do It Romania!”, împreună cu autorităţile locale vor concepe şi implementa un plan de menţinere a curăţeniei în aceste zone.
În ceea ce priveşte judeţul Timiş, până acum s-au implicat în acţiunile „Let’s Do It Romania!” 41 de primării: Timişoara, Lugoj, Buziaş, Ciacova, Deta, Făget, Jimbolia, Recaş, Sânnicolau Mare, Bethausen, Cărpiniş, Cenei, Curtea, Darova, Dumbrăviţa, Fârdea, Ghiroda, Giarmata, Giulvăz, Jebel, Lenauheim, Liebling, Livezile, Mănăştiur, Margina, Maşloc, Moraviţa, Moşniţa Nouă, Pădureni, Parţa, Pietroasa, Racoviţa, Săcălaz, Şag, Sânmihaiu Român, Saravale, Ştiuca, Tomnatic, Traian Vuia, Variaş şi Victor Vlad Delamarina.
De asemenea, au participat 3.758 de voluntari, dintre care 1.968 elevi. Au fost strânşi 6.861 de saci dintre care 1.944 cu materiale reciclabile-plastic, pet-uri, aluminiu.