Lugojenii se pregătesc, la fel ca în fiecare an, să prepare murăturile pentru sezonul rece, însă prețul acestora este destul de piperat.
Piața Agroalimentară Timișul din Lugoj este ”sufocată” de legumele de sezon.
Marfa este multă, dar, din păcate, cumpărătorii sunt destul de puțini. Asta pentru că tarifele la produse sunt destul de ridicate, deși a început sezonul murăturilor.
”Față de alți ani, cumpărăm cu măsură, pentru că prețurile sunt destul de mari. Avem nevoie de murături pentru iarnă, dar cred că mai așteptăm puțin, în speranța că vor mai scădea tarifele”, ne-a spus Dumitru Lazăr, un pensionar din Lugoj.
Bazin legumicol
Cert e că marți, 12 septembrie, în piață, roșiile pentru bulion se vindeau cu 7-8 lei kilogramul, castraveții cei mici, numai buni pentru murat, erau în medie 5 lei kilogramul, gogoșarii și ardeiul capia ajungeau la 7-8 lei pe kilogram, varza era 3-4 lei kilogramul, iar vinetele costau între 4 și 5 lei pe kilogram.
”Noi producem toate legumele la Botinești, în comuna Bârna. Prețurile sunt puțin mai mari pentru că toate s-au scumpit. În plus, numai cine nu lucrează pământul nu știe cât de multă muncă este”, ne-a spus o tânără legumicultoare din satul Botinești.
În supermarketuri prețurile sunt mai moderate, însă produsele nu vor avea niciodată calitatea celor cultivate pe tarlalele de la Belinț, Coșteiu, Mănăștiur, Ohaba Lungă, Botinești, Leucușești, Traian Vuia și multe alte localități din zona de est a județului.