Scriitorul și jurnalistul timișorean George Lână revine la Casa Bredicenilor cu lansarea unui nou volum de carte.
Joi, 15 iulie, cu începere de la ora 18, la Casa Bredicenilor din Lugoj, va avea loc lansarea volumului bilingv de poezie „Topire la rece”/ „Cold melting”, apărut la Editura timișoreană Waldpress.
Invitat special este Maria Gloria Mihai, violonistă la Filarmonica „Banatul” din Timișoara. Ea va susține un minirecital cu lucrări de Jules Massenet – Meditation – Thais, Ernst Bloch – Baal Shem – „Nigun”, J.S. Bach – Sonata pentru vioară solo BWV 1003 „Andante”, Eugene Ysaye – Sonata 3 pentru vioară solo „Balade”, dedicată lui George Enescu.
Moderatoarea acțiunii este Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale din Lugoj, instituție organizatoare a lansării. Ea va vorbi, în deschidere, despre creația lui George Lână, iar autorul se va referi la geneza celui mai recent volum al său.
George Lână a mai lansat la Casa Bredicenilor volumul de poezie ”Concert de trompetă în vie” (Editura Waldpress, 2017), în cadrul unei manifestări desfășurate în anul 2018..
George Lână a scris opt volume de poezie. A debutat publicistic în revista timișoreană „Forum studențesc” în 1979 și editorial, cu volumul ”Spațiul dintre două secunde” (Editura Marineasa, 1994). A fost jurnalist la cotidianul ”Timișoara”, apoi, din 1996, la ”Actualitatea cărășeană” din Reșița, unde a deținut funcția de redactor șef. A colaborat la revistele ”Forum studențesc”, ”Semenicul”, ”Orizont” etc. George Lână se numără printre fondatorii Societății „Timișoara” și este co-autor al celebrei Proclamații de la Timișoara, emisă după decembrie 1989.