La începutul săptămânii, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat public faptul că elevii din România, cu excepția celor din clasele terminale, nu se vor întoarce pe băncile școlii până în luna septembrie.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat că anul școlar 2019-2020 se va încheia la data de 12 iunie, iar mediile elevilor vor fi încheiate pe baza notelor pe care le-au primit până în prezent. În cazuri excepționale, există posibilitatea unei evaluări a elevilor care au nevoie de încă o notă.
Totodată, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor reveni la școală după data de 2 iunie pentru a se pregăti pentru susținerea examenelor naționale. Se vor realiza exclusiv activități de pregătire și consiliere la materiile de examen. Toate măsurile de distanțare vor fi respectate cu strictețe, în incinta claselor vor fi prezenți maxim 10 elevi, iar spațiile vor fi igienizate cu regularitate. Pentru elevii bolnavi sau cu persoane bolnave în familie, prezența nu este obligatorie, dar aceștia se vor pregăti în continuare online.
Directorii unităților de învățământ din Lugoj se supun măsurilor decretate de Minister, acționând în interesul elevilor.
”Nu sunt în măsură să comentez deciziile adoptate la nivel național. Elevii de la Brediceanu se pregătesc în continuare pe platformele online dedicate. Toți profesorii și elevii școlii noastre au acces la internet și dispozitive online. Nu avem probleme în acest sens. În ceea ce privește pregătirea pentru examene și susținerea acestora, vom respecta toate măsurile care se impun, pentru siguranța tuturor”, a declarat prof. dr. Aurelian Sima, directorul Liceului Teoretic ”Coriolan Brediceanu”.
Școlile particulare respectă, de asemenea, normele cu privire la anul școlar în curs.
”Eu cred că trebuie să respectăm decizia de amânare a deschiderii școlilor, indiferent de părerea noastră. Până la urmă contează siguranța tuturor. Anul acesta, la noi, clasă terminală este doar cea de-a VIII-a. Pregătirea elevilor are loc online, după un orar pe care l-am stabilit încă dinaintea vacanței de primăvară. Ne conectăm cu toții la o platformă și folosim resursele pe care le avem. Probleme majore nu întâmpinăm, am reușit să ținem legătura cu toți elevii și suntem optimiști că ne vom descurca. Dacă ne vor permite, ne vom întâlni cu ei la școală în perioada 2-12 iunie”, precizează Claudia Filea, directorul Liceului Teoretic ”Harul” din Lugoj.
Și la școlile gimnaziale atât dascălii, cât și elevii și părinții au înțeles importanța adaptării cât mai rapide la situație.
”Din punctul meu de vedere, pregătirea va continua la fel ca până acum. Colegii, respectiv colegele de matematică și limba română țin legătura cu elevii și au în vedere pregătirea pentru examen. Este o experiență pe care nu se gândea nimeni că o vom trăi cu așa viteză, dar învățăm și noi, și copiii și vom face să fie cât mai bine cu putință”, spune prof. Florin Mariș, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2.
Evaluarea Națională ia startul pe data de 15 iunie, în timp ce Bacalaureatul se desfășoară începând cu 22 iunie, întâi cu probele scrise, apoi vor urma competențele. Pentru elevii din învățământul profesional, examenele de certificare se vor derula numai pe bază de proiect, proba practică urmând să fie echivalată ulterior.

![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-360x180.jpg)













![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-350x250.jpg)





![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)



![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-120x86.jpg)

