Mai multe școli și grădinițe din județul Timiș au trecut din nou la cursurile online din cauza infectărilor cu virusul Covid-19 în rândul elevilor și personalului.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, pe lista unităților de învățământ cu activitate online în totalitate se află și Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu” din Lugoj, unde s-au înregistrat îmbolnăviri în rândul personalului. Elevii vor reveni la lecțiile în format fizic după o perioadă de 10 zile, termenul curgând de la data de 26 ianuarie.
La doar o zi distanță, joi, 27 ianuarie, a urmat Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”.
”Din cauza virusului ăstuia păcătos, în cursul săptămânii acesteia mulți dintre colegii mei, cadrele didactice, au fost fie depistați pozitiv, sunt în așteptarea rezultatului sau sunt carantinați, având în familie pozitivi. E vorba de un număr semnificativ de profesori, astfel încât am decis astăzi prin consiliu de administrație, și colegii din consiliul de administrație au fost de acord, ca Brediceanu să intre online pentru o perioadă de zece zile calendaristice. Ceea ce este important este faptul că, practic, o să fie afectate doar șase zile de școală, vineri, 28 ianuarie, și cele cinci de săptămâna viitoare, deoarece duminică, 6 februarie, expiră perioada celor zece zile calendaristice, astfel încât, din data de 7 februarie, să sperăm că vom fi cu toții sănătoși și ne întoarcem fizic la școală, atât elevi cât și profesori. Am preferat să luăm această decizie deoarece nu mai aveam cum să acoperim atâtea ore pentru colegii care nu pot veni la școală din cauza virusului și am zis că e mai bine așa, fiindcă orele oricum se vor face online, elevii nu pierd nimic din materie”, a declarat prof. dr. Aurelian Sima, directorul Liceului Teoretic ”Coriolan Brediceanu”.
În aceeași situație, adică își desfășoară orele de curs exclusiv online, se află și Grădinița cu program prelungit Făget și structurile Grădinița cu program normal Bătești și Grădinița cu program normal Bichigi.
Pentru depistarea cazurilor de infectări cu coronavirus în rândul elevilor, au fost primite de la I.G.S.U. un număr de 354.000 teste de salivă care au fost distribuite spre unitățile de învățământ din Timiș în zilele de 25 și 26 ianuarie. În județ, potrivit ultimei centralizări a I.S.J. Timiș, sunt 1.723 elevi aflați în izolare/carantină în urma pozitivării SARS-CoV-2 sau sunt persoane de contact; un elev este spitalizat pe motiv de Covi-19; 295 de cadre didactice, 22 de persoane din rândul personalului auxiliar și alte 41 din categoria personalului nedidactic se află în izolare/carantină în urma pozitivării.