Cadrele didactice din învățământul preșcolar, cu predare în limba română, la nivel de grupa mare, au participat miercuri, 29 martie, la un schimb de experiență, pentru semestrul II, cu tema “Educația copiilor în spiritul valorilor naționale”.
Evenimentul s-a desfășurat la Grădinița cu Program Normal Nr. 7, structură arondată – Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5, și a avut ca obiectiv formarea profesională continuă a cadrelor didactice.
Educatoarele, purtând ii sau însemne tradiționale românești, au fost întâmpinate cu pâine și sare, după datina străveche și au luat apoi parte la diverse ateliere și discuții pe tema dată. Acțiunea a fost structurată pe centre: “Artă, pictură, și decorare vase de lut” și al doilea – “Țesem la război“, care au evidențiat valorile naționale și importanța pe care acestea o au în dezvoltarea fiecărui individ. Pe tot parcursul schimbului de experiență, participanții au putut admira costumele tradiționale românești, expuse în instituția gazdă.
Activitatea a fost susținută de Liliana Nicoară, responsabil Cerc pedagogic grupă mare din Subcentrul III a fost Narghita Ionescu, iar responsabil Subcentru III, Maricela Mocanu.