Scandal în PNL Timiş din cauza listelor pentru alegerile parlamentare din luna decembrie, liste pe care nu se află nici un reprezentant al estului județului Timiș. Pentru că nu le-au fost luate propunerile în seamă, peste jumătate din primarii liberali şi-au dat demisia din Biroul Permanent Judeţean.
În ultima săptămână, 21 din cei 37 de edili au renunţat la funcţiile din vârful organizaţiei, nemulţumiţi de faptul că preşedintele Nicolae Robu şi alţi membri din conducere nu au ţinut cont de solicitarea lor de a avea un candidat pe o poziţie eligibilă pentru Camera deputaţilor.
Printre revoltaţi se află şi primarii din Făget, Găvojdia şi Tomeşti. Ei au refuzat să participe la şedinţa de marţi, 27 septembrie, când s-au votat listele candidaţilor.
”Am fost 21 de primari care am dorit ca pe poziţia a treia la Camera deputaţilor să fie o persoană care să ne reprezinte. Aveam două variante, pe Petru Roman, primarul din Deta sau pe Ioan Sas, primarul din Pişchia. Nu s-a ţinut cont de doleanţele noastre, iar Lucian Căldăraru, consilier local la Timişoara şi om de bază a lui Robu, ne-a spus că suntem nesemnificativi în partid. Am hotărât să ne retragem din Biroul Judeţean şi nu am participat la şedinţa de marţi când s-au votat listele. Nu plecăm din partid, dar nu vrem să fim părtaşi la deciziile BPJ. Nici la Senat şi nici la Cameră nu e vreun candidat din zona Lugoj – Făget”, ne-a declarat Costel Medelean, primarul Tomeştiului.
Conform votului, la Senat, primele două poziţii, considerate eligibile, sunt ocupate de Vasile Blaga şi Dumitru Dinulescu.
La Camera Deputaţilor, primele trei locuri, de asemenea considerate eligibile, sunt ocupate în ordine de Marilen Pîrtea, Ben-Oni Ardelean şi Liliana Oneț.
Decizia liberalilor timișeni nu este în premieră, la alegerile locale fiind consemnate aceleași probleme, listele pentru consiliul județean fiind întocmite fără nici un reprezentant al Lugojului pe locurile eligibile.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





