Asociația Microregională “Țara Făgetului” are disponibile, pentru sesiunea 2014 – 2020, peste două milioane de euro pentru proiecte europene în estul județului Timiș.
În sesiunea trecută, promotorii organizaţiei au atras peste 60 de proiecte în valoare de circa trei milioane de euro, care au vizat mici lucrări de infrastructură, dezvoltarea de pensiuni agroturistice sau înfiinţarea de microferme şi achiziţionarea de utilaje agricole.
Numărul proiectelor şi atragerea banilor europeni au urcat asociaţia între primele 20 din 163 de organizaţii de acest fel din ţară. Acum, sunt disponibili 2.039.896 euro, pentru proiecte pe măsuri agricole, nonagricole, beneficiari publici, inclusiv pentru infrastructură socială și broadband.
O parte din ei, 845.301 euro, au fost atrași pe Măsura 6/6 B – “Servicii de bază și reînnoirea teritoriului Grupului de Acțiune Locală”, de către 11 primării din estul județului Timiș. Pentru această măsură, totalul a fost de 999.000 de euro, astfel că în prezent mai sunt disponibili 153.699 euro.
Prioritare, investițiile în infrastructură
Fiecare unitate administrativ teritorială care a depus proiecte, selectate în lunile noiembrie și decembrie, va beneficia de suma de 76.846 euro, pentru diverse lucrări de investiții. Din acești bani, în comuna Traian Vuia va fi reabilitat, modernizat și dotat sediul primăriei.
În comuna Bârna, fondurile vor fi folosite pentru dotarea serviciului voluntar pentru situațiii de urgență, prin achiziție de utilaje. Primăria Orașului Făget va moderniza Drumul Comunal 107, în Temerești.
Edilii din Bethausen vor să modernizeze o stradă în Cladova, iar cei din Margina să reabilitaeze sediul primăriei. La Tomești, va fi reabilitat sediul fostei primării, care va primi o altă destinație.
Cu cei 76.846 de euro, administrația locală din Nădrag vrea să refacă și să modernizeze parcul central din localitate.
Cea din comuna Balinț va folosi fondurile pentru a construi trotuare în satele Bodo, Fădimac, Târgoviște și Balinț, iar edilii din Dumbrava, pentru înființarea de trotuare și piste pentru bicicliști.
La Curtea se va achiziționa un buldoexcavator, pentru intervenții în situații de urgență. Și în comuna Pietroasa, banii vor fi folosiți tot pentru achiziționarea de utilaje, necesare serviciului voluntar pentru situații de urgență.