Perioada Crăciunului și a sărbătorilor de iarnă ne introduce, an de an, într-o atmosferă specială. Daciana Vuia, muzeograf și director al Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din Lugoj, aduce în atenția cititorilor ”Redeșteptării” câteva aspecte inedite ale acestor tradiții, legate de originea și semnificația unor termeni precum ”pițărăi”.
<blockquot
Ciclul festiv al sărbătorilor de iarnă este structurat de trei mari sărbători ale creștinătății: Crăciunul, Anul Nou (Sfântul Vasilie) și Boboteaza, cu profunde valențe simbolice la nivelul mentalului colectiv.
Etnografii sunt de părere că perioada celor douăsprezece zile ale sărbătorilor hibernale, echivalează cu reducerea simbolică a celor douăsprezece luni ale anului, fiecărei zile corespunzându-i o lună calendaristică. Aceste momente cheie punctează, pe de o parte, solstițiul de iarnă, dar și simbolistica legată de sfârșitul vechiului an și începutul celui nou.
Rădăcini în vechile culturi ale antichității
”Crăciunul își are originile în suprapunerea sărbătorii creștine peste substratul păgân. Sincretismul precreștin-creștin al sărbătorilor de iarnă este ilustrat de analogia cu sărbătorile mitologice ale antichității greco-romane și orientale. Astfel, Crăciunul pare a conține reminiscențe ale vechiului cult solar al zeului Mithra din mitologia asiatică, prin arderea butucului în noaptea de Crăciun, dar și prin forma rotundă a colacilor de Crăciun, asemănătoare discului solar”, spune Daciana Vuia.
În ziua de Crăciun, în satele din împrejurimile Lugojului era venerat ”cultul moșilor, cărora li se dădea de pomană un colac, o lumânare și un cârnat, evocând străvechile practici ale sărbătorilor romane ale strămoșilor, Larentalia și Compitalia.
Întregul caracter meteorologic al anului era anticipat de vremea moale din ziua de Crăciun, rodnicia fiind corelată cu ploaia sau ninsoarea ce cădeau în această zi de mare sărbătoare, în opoziție cu așteptatul și beneficul ger al Bobotezei”.
În seara de Ajun a Crăciunului, spune Daciana Vuia, ”casa bănățenilor reînvia atmosfera ieslei în care s-a născut Isus, prin așezarea ritualică a paielor de grâu, pe masa din ”soba mare”. Femeile modelau, din aluat de pâine, mici figurine ce reprezentau toate animalele gospodăriei – cloșca cu pui, vacile și vițeii, boii etc, într-un gest ce vizează sporul gospodăriei”.
Ritualuri bănățene din dimineața de Crăciun
Cercetările de teren din satele bănățene relevă o serie de rituri particulare dimineții de Crăciun: ”Exista un obicei legat de prosperiatea livezilor gospodăriei: bărbatul casei mergea cu toporul în livadă, amenințând cu tăierea, copacii neroditori”. În Banatul de odinioră, gospodinele cereau ”pățărăilor” (colindărilor) să se așeze, pentru câteva clipe pe scaun, în casă – un gest circumscris acelorași practici ce țin de rodul păsărilor de curte.
Postul Crăciunului era respectat cu strictețe de bănățeni, în egală măsura, de copii și adulți. Astfel, deși porcii erau tăiați întotdeauna de Ignat, la 20 decembrie, nimeni nu gusta din aceste preparate până în dimineața zilei de Crăciun, informatorii anchetelor mele etnografice destăinuindu-mi, cum se uitau cu poftă, copii fiind, la cârnații ce atârnau la afumat, pe coșul tindei sau bucătăriei. Sacrificarea ritualică a porcului de Crăciun, își are originea în ofrandele păgâne aduse zeităților vegetației, precum Demeter, Osiris, Persefona, Saturn.
Specifici Banatului sunt pițărăii
Postul debuta cu un ritual ciclic de curățare cu leșie, amestec de cenușă fiartă în apă, a veselei din bucătărie în scopul îndepărtării oricărei urme de grăsimi de origine animală.
”În mod tradițional, începutul postului reprezenta momentul în care se formează cetele de colindători ce reunesc feciorii comunității, aflați la vârsta potrivită căsătoriei. Repetițiile zilnice ale textelor cu semnificații ritualice, alcătuite din sute de strofe transmise din generație în generație, aveau loc seara, în casa unuia dintre colindători, timp de trei – patru ore. Specifici Banatului sunt pițărăii – copii ce colindau în dimineața de Ajun pe toate ulițele satului. Termenul de piţărău provine, probabil, de la piţărel – colacul rotund, din aluat de pâine, dăruit de gazdă colindătorilor, în urma urărilor tradiționale: Bună dimineața la Moș Ajun, / Că-i mai bun a lui Crăciun, / Că-i cu miei, cu purcei, / Cu botița după ei. / Dă-ne nuci,/ Că-s mai dulci. / Dă-ne alune, / Că-s mai bune. / Dă-ne lei, / Că ni-s pițărăii tăi.”
”Băteam satul roată, peste dealuri”
Un bun cunoscător al obiceiurilor din zona Tapiei ne-a introdus în ambianța sărbătorilor de odinioară:
”Băteam satul roată, peste dealuri. Aveam fiecare câte o straiță cusută de mână și un bât de alun. Primeam nuci, mere și colaci. Veneam cu străițile pline. Colaci buni, făcuți în dobă, în cuptor, nu erau portocale ca acum. Nu era nimeni în sat să nu ne deschidă ușa, ba chiar se bucurau oamenii să ne primească. Ne întâmpinau cu colaci calzi, scoși din dobă și ne serveau câte un ceai cald, cu țucor. Când ajungeam acasă, număram nucile, fiecare câte nuci a primit. Ne schimbam și ieșeam pe uliță seara, cu Steaua, cu colindul. Pentru Steaua făceam repetiții cu două – trei săptămâni înainte. Îmi amintesc că aveam o boată cu clopoței, jucam pe loc și sunam din clopoței”. În zona Tapia – Armădia, se zice şi acum strigarea: ”Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bun al lui Crăciun/ Că-i cu miei/ cu purcei/ Cu păstorii după ei. / Mă uitai pe ferstruică, văzui clisă și cârnați/ Ieșiți gazde de ne dați/ Că de-aseară ni-s pe-afară/ Cu caii nepotcoviți/ Și-am dori să-i potcovim/ Cu potcoave de colaci/ Și cu cuie de cârnați/ Uraaa! Să trăiască găzdărița/ Să ne umple cotărița/ Uraaa! Să trăiască găzdăroniul/ Să ne umple căpișoniul”.
Toate aceste strigări diferă de la zonă la zonă și chiar de la sat la sat.