Sărbătoarea artei lirice

A devenit, iată, o frumoasă tradiţie a Operei Naţionale Române din Iaşi (cea mai impresionantă sală de spectacole din România, împărţită fratern cu Naţionalul ”dulcelui târg”), aceea de a organiza anual o Gală de excelenţă, ajunsă la cea de-a treia ediţie, graţie ambiţiei şi tenacităţii managerului Beatrice Roncea, care a capacitat şi convins autorităţile locale şi sponsorii să i se alăture, întru desăvârşirea unui proiect artistic de ţinută, reflectat live, în integralitatea sa la Televiziunea Naţională (TVR1).

Au participat, prin reprezentanţi, alături de gazde, pentru a omagia excelenţa, Operele Naţionale din Cluj-Napoca şi Constanţa, Opera Maghiară din Cluj şi, în premieră, Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Chişinău.

Juriul competiţiei oficiale i-a inclus pe dirijorul Horia Andreescu, scenografa Viorica Petrovici, criticii, comentatorii şi realizatorii muzicali Luminiţa Arvunescu, Anca Florea, Costin Popa şi coregrafa Vivia Săndulescu.

În paralel cu secţiunea competiţională, fiecare dintre cele cinci teatre lirice şi-au desemnat separat titularii propriilor premii, artişti cu o carte de vizită şi cu un palmares profesional de notorietate.

Pentru prima oară a fost inclusă şi emoţionanta secţiune ”In memoriam”, fiind omagiaţi interpreţi care ne-au părăsit, rămânând însă vie luminoasa şi reverberanta lor amintire în mintea şi sufletul celor care i-au admirat: sopranele Roxana Vancea şi Eleonora Enăchescu, tenorul Cornel Stancu şi baritonul Dan Iordăchescu, despre care au rostit cuvinte evocatoare Anca Florea, Daniela Vlădescu, Costin Popa şi Florin Piersic.

O minunată surpriză a serii: prezenţa pe scenă a baritonului italian Leo Nucci şi a sopranei Elena Mosuc, care ne-au dăruit pagini memorabile din capodoperele verdiene ”Rigoletto” şi ”Bal Mascat”.

Chiar dacă durata galei a depăşit chiar timpul alocat de TVR, cele trei părţi s-au înlănţuit unitar graţie unui comperaj fără cusur, fluent şi captivant, fără grandilocvenţă, datorat Irinei Păcurariu şi lui Cătălin Sava.

Fireşte că ne-am fi dorit mai multe momente artistice, însă ne-au delectat la superlativ fragmentele de balet alese din ”Arleziana” şi ”Carmen”, de Bizet şi încântătoarele ”Indii Galante”, de Rameau, în regia exuberantă şi plină de fantezie ludică a ”magicianului” Andrei Şerban.

De curând mi-a fost dat să trăiesc un sentiment de bucurie şi mândrie, întâlnindu-l la Lugoj, întâmplător, într-o patiserie, pe maestrul Gheorghe Zamfir, care pesemne că se afla în drum către un concert. Pe ”vrăjitorul naiului” îl admirasem cu doar câteva zile în urmă în cadrul emisiunii ”Ne vedem la TVR”, semnată de Marina Almăşan, realizată impecabil şi menită a-şi surprinde invitaţii, tocmai pentru a le reliefa spontaneitatea reacţiilor.

M-am simţit cumva dator să-i adresez maestrului felicitările mele sincere pentru toate confesiunile sale, iar domnia sa m-a impresionat printr-o modestie şi o timiditate absolut dezarmante, dat fiind contextul inedit al abordării.

Înfrângându-mi emoţiile am constatat absolut surprins că indubitabil celebrul meu interlocutor se simţea copleşit de atenţia acordată. Se adeverea încă o dată celebra aserţiune potrivit căreia marii creatori şi marii artişti, de fibră autentică, sunt în esenţă oameni modeşti; deşi posedă percepţia valorii lor, manifestă smerenie faţă de harul divin cu care au fost înzestraţi.

Dirijorul Andre Rieu a ştiut mai bine decât oricine că în suita celor şapte spectacole din Bucureşti (imprimate video, iar încasările din vânzarea DVD-ului cu fragmente alese fiind direcţionate către ajutorarea victimelor tragediei de la ”Colectiv” şi rudelor acestora – ce nobil gest de solidaritate umană), invitându-l pe naistul Gheorghe Zanfir pentru a evolua cu acompaniamentul orchestrei sale, va conferi o aură aparte manifestării, simţind instinctiv fiorul metafizic al sonorităţilor inaripate ale Naiului primordial, fermecat de arta şi puterea de dăruire a unui artist unic.

Succintele noastre notaţii au ca epilog tot o emisiune a TVR (difuzată la TVR 2), de fapt o selecţie a celor mai reprezentative momente din Festivalul ”Crizantema de Aur” de la Târgovişte (ediţia cu numărul 48).

Noutatea absolută a galei romanţei româneşti (un gen pretenţios; deşi miniaturală şi aparent lesne abordabilă acest tip de muzică este pretenţioasă, trebuie să pasezi harul cu totul special al transmiterii emoţiei, fără a aluneca în siroposul melodramatic; ascultând-o pe Ioana Radu înţelegem cel mai bine esenţa romanţei) a fost şarmanta prezentare cu replici efectiv cântate (Miruna Ionescu şi Silviu Biriş), dar admirabil încadrate în ”peisaj”, care dinamiza ambianţa, o extrăgea din paseismul muzeistic, restituind acest gen noilor generaţii de ascultători.