Tinerii interesaţi să urmeze cursurile de seral la Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” şi la Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” din Lugoj îşi pot depune dosarele chiar de săptămâna viitoare.
Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” face înscrieri în perioada 15 iulie-1 septembrie, pentru clasa a IX-a seral, specializarea Tehnician în activităţi economice, unde sunt disponibile 28 de locuri. Tinerii care doresc să primească mai multe informaţii se pot adresa Secretariatului şcolii, de luni până vineri, între orele 8.00 – 14.00, la numărul de telefon 0256/352714.
Şi la Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” a început campania de înscrieri care se va încheia tot pe 1 septembrie. Aici sunt propuse două clase de seral, una cu specializarea Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii (28 de locuri) şi cealaltă cu specializarea Tehnician în instalaţii electrice (28 de locuri). Dosarele de înscriere pot fi depuse de luni până vineri, între orele 8.00 – 14.00, persoanele interesate putând primii informaţii suplimentare la numărul de telefon 0256/354002.
Studiile postliceale
Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu”, Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” şi Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” sunt şcolile din Lugoj organizatoare de cursuri postliceale.
„Cursurile acestora pot fi urmate cu sau fără examen de Bacalaureat. Singura condiţie este ca cei care vor să urmeze astfel de cursuri, să fie absolvenţi de liceu cu foaie matricolă”, a declarat directorul Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu”, prof. Marcel Drăgan.
La Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” sunt două clase de postliceală, una studiază domeniul Economic, specializarea Agent de gestiune, iar cealaltă se ocupă cu domeniul Transporturi, specializarea Tehnician electromecanic auto.
De asemenea, şi Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” are două clase de postliceală, 60 de elevi fiind aşteptaţi să se înscrie în cadrul acestora. Aceştia se pregătesc pentru meseria de Asistent medical generalist, pe o perioadă de trei ani. La sfârşitul studiilor, susţin examen din trei probe, o probă practică, una scrisă şi susţinerea proiectului realizat de ei. La Colegiul Branişte există doar o clasă de postliceală, cu specializarea Administrator reţele locale şi de calculatoare (28 de locuri).
Admiterea la postliceală se face printr-un test grilă, un interviu sau pe baza mediilor din anii de studiu.