Amendă de aproape 10.000 de lei pentru un bărbat de 23 de ani din zona Făgetului, depistat în noaptea de 30 spre 31 octombrie că transporta cu o camionetă material lemnos.
Acesta a fost oprit de poliţişti pe raza oraşului, iar la control s-a stabilit că autovehiculul era încărcat cu 4,41 metri cubi de lemne pentru foc.
Omul nu avea documente care să ateste proveniența legală, fapt pentru care a fost sancționat cu 7.000 de lei conform Legii 171 /2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, pentru că circula pe timpul nopţii, în jurul orei 2, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.500 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind restricțiile de circulație, conform Legii 55/2020, privind starea de pandemie.
Şi pe raza satului Crivina, aparţinător comunei Nădrag, polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia au prins în flagrant sâmbătă, 30 octombrie, un bărbat de 48 de ani care a tăiat cinci arbori nemarcați, pe care urma să-i transporte către casa lui. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tăiere de arbori fără drept.