Lugojenii sunt invitați miercuri, 2 decembrie, de la orele 14, în Sala de Consiliu din cadrul Primăriei, la o dezbatere publică ce vizează ”Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului Public de salubrizare în municipiul Lugoj”.
În discuție va fi adus regulamentul ce definește condițiile cadru și modalitățile în care trebuie îndeplinite activitățile de salubrizare ale orașului Lugoj.
Acesta cuprinde atât aspecte cu referire la dezinsecție, dezinfecție și deratizare, măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice, curățarea și transportul zăpezii dar și întreținerea drumurilor publice pe timp de polei sau de îngheț, cât și informații despre colectarea, depozitarea și transportul diferitelor categorii de deșeuri-vegetale, animale ori menajere.
Serviciul de salubrizare local are drept obiectiv principal protecția sănătății oamenilor împotriva efectelor dăunătoare cauzate de colectarea, transportul ori tratarea deșeurilor urbane și se bazează pe principii precum conservarea unui nivel redus de poluare a mediului înconjurător, responsabilitatea față de populație, asigurarea calității și continuității, o dezvoltare durabilă dar și un sistem de tarifare echitabil și accesibil tuturor utilizatorilor.
Dezbaterea publică este menită să atingă puncte esențiale pentru buna organizare a orașului, astfel că la întâlnire sunt convocate să participe toate persoanele interesate.