Matematician și inovator în științele exacte, Blaise Pascal este una dintre personalitățile care au influențat puternic evoluția umanității. Deși a trăit în urmă cu mai multe secole, acesta a avut contribuții relevante în diverse domenii științifice precum studiul fluidelor, teoria probabilităților și chiar construcția calculatoarelor mecanice.
Blaise Pascal s-a născut la data de 19 iunie 1623, la Clermont, în Franța. Implicarea sa în domeniul științei este considerată atât de importantă pentru evoluția societății încât, în onoarea sa, numele Pascal a fost dat unității de măsură a presiunii, dar și unui limbaj de programare foarte cunoscut în tehnologia informației.
La 401 ani distanță de la nașterea sa, lumea este cu totul altfel, însă cercetările și inspirația sa au făcut posibile unele descoperiri și invenții ulterioare, pe care se bazează dezvoltarea vieții moderne, așa cum o cunoaștem în prezent.
Mutat la Paris încă din copilărie, fiu de matematician, Blaise Pascal a început să învețe geometrie pe cont propriu la vârsta de 12 ani. A avut acces la resurse de studiu și chiar la întruniri la nivel înalt în lumea științei, unde participau personalități ale vremurilor respective, precum Roberval, Auzout, Mydorge și Desargues. Când avea 16 ani, a prezentat la aceste conferințe câteva teoreme despre geometria proiectivă, inclusiv hexagonul mistic al lui Pascal. Evident, a fost apreciat pentru realizările sale, mai ales pentru că era atât de tânăr.
Destin nefericit pentru o persoană genială
La finalul anului 1639, Blaise Pascal s-a mutat cu familia sa la Rouen unde Étienne. În anul următor, a publicat lucrarea „Essai pour les coniques” („Eseu despre secțiunile conice”). A urmat însă o perioadă cu probleme de sănătate considerabile. La doar 24 de ani, era parțial paralizat, putându-se mișca numai cu ajutorul cârjelor. Aceste lucruri nu l-au oprit însă pe calea sa de a revoluționa elemente din zona științei.
Blaise Pascal a inventat primul calculator mecanic, Pascaline, cu scopul de a-l ajuta pe tatăl său în munca de colector de taxe.
În anul 1647, a demonstrat științific faptul că vidul există, după ce inițial s-a contrazis cu Descartes asupra acestui fapt. A observat că presiunea atmosferei scade odată cu înălțimea și a înțeles că vidul există deasupra atmosferei. De remarcat faptul că astfel de informații au fost sintetizate în condițiile în care instrumentele disponibile erau rudimentare în acea perioadă, față de cele actuale, bazate pe tehnologie.
A publicat inclusiv „Récit de la grande expérience de l’équilibre des liqueurs” („Tratat despre echilibrul lichidelor”), în care a explicat legea presiunii. În urma corespondenței cu Fermat din vara anului 1654, a pus bazele teoriei probabilității, de mare importanță în lumea matematicii.
Legătura dintre omul de știință și jocul de ruletă din cazinouri
Blaise Pascal nu este considerat doar inventatorul calculatorului mecanic, ci și inventatorul jocului de ruletă, cel mai popular joc de masă pe platformele de casino Romania, online și offline, într-un mediu reglementat legal. De fapt, omul de știință francez nu a avut intenția de a crea un astfel de joc de noroc din sfera divertismentului, ci a încercat să realizeze o mașinărie cu mișcare perpetuă.
Fără să conștientizeze, a pus baza jocurilor moderne de cazinou. Numele ruletei provine de la cuvântul francez “roulette”, care înseamnă roată mică. În mod firesc, primul joc de ruletă a fost instalat într-un cazinou din Paris. Ruleta europeană, formatul de bază al jocului, se mai numește și ruletă franceză.
Blaise Pascal și lucrările de filosofie
În Evul Mediu, era obișnuit ca oamenii care aveau acces la educație și continuau studiul intelectual să aibă expertiză nu doar în știință, ci și în filosofie sau artă. În cazul lui Blaise Pascal, care a trăit la finalul acelei perioade neferite din istoria omenirii, cu progres extrem de limitat, pasiunea pentru știință s-a îmbinat cu cea pentru filosofie. „Cugetări” („Les Pensées”) este colecția sa de fragmente de texte teologice și filosofice, publicate postum, în anul 1670.
După o experiență religioasă care l-a marcat, și-a propus să scrie o lucrare teologică de proporții, intitulată „Elogiul religiei creștine”, pe care nu a terminat-o din cauza stării sale de sănătate. Blaise Pascal a murit la data de 19 august 1662, când avea doar 39 de ani, lăsând însă în urmă o moștenire culturală impresionantă.