Cu trei zile înainte de termenul anunțat pentru întreruperea curentului electric la ”Meridian”, situația cu Electrica a fost rezolvată.
Prin somația cu nr. 3.309 emisă luni, 14 iunie, Electrica Furnizare S.A. înștiința că, la data emiterii respectivului preaviz, societatea lugojeană ”Meridian 22” avea o restanță de plată de 204.051,63 lei.
”Ieri s-au plătit 32.000 de lei, azi s-au plătit încă 80.000 de lei din restanță. S-a ajuns la o înțelegere cu furnizorul de energie și în prezent nu mai există pericolul întreruperii energiei electrice”, a confirmat primarul Claudiu Buciu.
Conform contractului și legislației în vigoare (Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domneniul Energiei ANRE nr. 235/2019) , furnizorul s-a văzut obligat să emită un preaviz, cu data limită de 21 iunie, după care singura soluție ar fi fost întreruperea furnizării energiei electrice la locul de consum.
În document se mai menționa că ”efectuarea plăților înainte de data anunțată pentru deconectare duce la anularea procesului de deconectare”.