Vânătorii din estul judeţului şi-au luat puştile în spate şi au plecat duminică, 1 noiembrie la vânătoare de iepuri, pentru că sezonul la această specie s-a deschis în aceeaşi zi.
În bătaia armelor le-au căzut mai mulţi ”urecheaţi”, însă până la îndeplinirea cotelor de recoltă mai trebuie trase multe cartuşe.
Asta, pentru că pe cele şase fonduri ale Clubului de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Lugoj – Paniova, Găvojdia, Sacoşu Mare, Boldur, Belinţ şi Buziaş, cota de recoltă pentru acest sezon este de 305 exemplare, dintr-un efectiv evaluat la 4.460 de iepuri.
Cei mai mulţi îi are fondul Belinţ – 950. Conform calendarului, vânătoarea la acest animal ar trebui să se închidă în 31 ianuarie, însă din cauza efectivelor scăzute, măsura ar putea intra în vigoare mai repede.
”Sunt recomandări din partea ministerului ca vânătoarea să se închidă la 31 decembrie, pentru că efectivele de iepuri sunt în scădere. Dacă nu se realizează cota de recoltă, acest lucru nu se va întâmpla. Pe lângă aceasta, s-au luat măsuri care vizează protejarea lor şi anume, la o acţiune să nu poată participa mai mult de 25 de vânători sau să nu ai voie într-un sezon să faci mai mult de o vânătoare într-o singură zonă”, ne-a declarat Petrică Damian, secretarul C.V.P.S Lugoj.
Odată cu deschiderea sezonului la iepuri, s-a închis cel la prepeliţe, pe data de 31 octombrie.
În prezent, se mai pot vâna mistreţi, raţe, vulpi, ciori, turturele, guguştiuci şi coţofene.