Un nefericit eveniment a „inaugurat” în această dimineaţă, în jurul orei 7:00, bazinul descoperit de la viitoarea bază Ştrand, după ce un câine a căzut într-unul dintre bazinele de mare capacitate de aici. Din fericire, baia patrupedului, care a căzut de la trei metri în apa de ploaie strânsă în bazin, a fost repede încheiată de pompieri, care au intervenit după ce poliţiştii locali i-au chemat în ajutor.
„Dispecerul nostru a fost sunat de poliţistul local de la Ştrand, după care a sunat la pompieri, vă daţi seama că e de trei metri bazinul şi nu mai putea să iasă afară, plus că era apă în bazinul de trei metri”, a declarat Ioniţă Sorin, şef birou din cadrul Poliţiei Locale.
Pompierii s-au deplasat imediat la faţa locului, acolo unde s-a intervenit la scoaterea maidanezului din bazinul descoperit.
„S-a intervenit cu patru subofiţeri pentru scoaterea câinelui din bazin. Acesta a fost scos de la o adâncime de trei metri, în bazin fiind şi apă de jumătate de metru”, au declarat pompierii.
Lucrările la baza Ştrand sunt abandonate de aproape un an, din cauza unor probleme dintre proiectant, executant şi primărie. Despre aceste conflicte, primarul lugojean declara, la 8 octombrie 2013, că sunt „legate de finisare, stâlpii de iluminat, cele două saune, podul de promenadă şi spaţiul tehnic. Acestea vor trebui definitivate până în data de 20 octombrie”.

![[FOTO] Moș Nicolae a venit la volei! 24 de saci de jucării, 60 de kilograme de dulciuri pentru copiii și o victorie categorică](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/volei-victorie-360x180.jpg)



![[FOTO] Jumătate de secol de copilărie! Colinde, zâmbete și o poveste de 50 de ani la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/aniversare-gradinita-pp5-10-360x180.jpg)




![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)




![[FOTO] Moș Nicolae a venit la volei! 24 de saci de jucării, 60 de kilograme de dulciuri pentru copiii și o victorie categorică](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/volei-victorie-350x250.jpg)



![[FOTO] Jumătate de secol de copilărie! Colinde, zâmbete și o poveste de 50 de ani la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/aniversare-gradinita-pp5-10-350x250.jpg)

![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)




![[FOTO] Moș Nicolae a venit la volei! 24 de saci de jucării, 60 de kilograme de dulciuri pentru copiii și o victorie categorică](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/volei-victorie-120x86.jpg)


S-a furat startul. Nu-i corect!