Ședința extraordinară de Consiliu Local de marți, 15 noiembrie, a fost una în care, cu unanimitate de voturi, a fost aprobată și agenda culturală a Casei de Cultură a Municipiului.
Aceasta cuprinde principalele proiecte și acțiuni cultural – artistice propuse pentru a se realiza până la sfârșitul lunii decembrie 2022.
Suma totală acordată este la valoarea despre care s-a discutat, în principiu, la ședința ordinară din 29 septembrie, și anume 100.000 de lei.
Agenda culturală aprobată de Consiliul local al Municipiului Lugoj cuprinde cinci acțiuni, care se vor desfășura până la sfârșitul anului.
Acestea sunt: premiere teatrale ale Teatrului Municipal Lugoj în stagiune permanentă (două piese de teatru, una pentru copii și alta pentru publicul matur, puse în scenă de trupa de teatru a CCM, sub îndrumarea unor regizori profesioniști) – 5.000 de lei; Festivalul de Teatru FestTeamArt, ediția a XIV-a (festivalul, care începe în 24 noiembrie, va reuni șapte trupe de teatru din cinci orașe) – 60.000 de lei; un spectacol festiv al Ansamblului Folcloric ”Lugojana” dedicat Zilei Naționale a României, programat în 30 noiembrie – 25.000 de lei, Alaiul Obiceiurilor de Iarnă, (spectacole stradale susținute de Ansamblul ”Lugojana” – Marșul Dubelor, Jocul Caprei și al Ursului, colinde tradiționale) – 5.000 de lei și tradiționalul Concert de Crăciun ”Iată, vin colindători” al Corului ”Ion Vidu” – 5.000 de lei.
După cum am mai anunțat, din data de 10 noiembrie, Casa de Cultură a Municipiului are un nou director, în persoana lui Septimiu Gîlea, numit interimar pe 120 de zile, iar responsabilii proiectelor înaintate Consiliului Local spre aprobare în data de 15 noiembrie au fost Puiu Munteanu, Ileana Nemecsek Căprariu și Tudor Trăilă.