Iubitorii sporturilor de iarnă, care au ales să-şi petreacă sărbătorile în staţiunile din Munţii Banatului, vor avea emoţii în privinţa exercitării pasiunii în utimele zile ale lui 2015.
Meteorologii anunţă ninsori atât pe Muntele Mic, cât şi pe Semenic, însă se pare, stratul care se va depune va fi insuficient pentru practicarea schiului.
„În prezent, nu se poate schia. Sunt doar pete de zăpadă, pe care cei prezenţi se dau cu săniile. Mai ninge, însă răzleţ. Începând cu data de 30 decembrie sunt anunţate temperaturi scăzute şi ninsori, astfel că stratul proaspăt care se va depune ar putea veni în ajutorul iubitorilor de schi şi snowboard. Nu ştim dacă el va fi suficient de mare pentru practicarea acestor sporturi”, ne spunea Sebastian Borlovan, proprietarul unei cabane de pe Muntele Mic.
Averse de ninsoare se anunţă şi pe Semenic, staţiune care are o situaţie identică cu Muntele Mic din punct de vedere al precipitaţiilor.
Pe acest munte se anunţă ninsori mai puternice abia din data de 5 ianuarie, dată la care majoritatea turiştilor prezenţi pentru a-şi petrece Revelionul au ajuns la casele lor.
În total, în cele două staţiuni, în perioada 30 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, sunt aşteptaţi peste o mie de turişti.