Organizaţia Municipală a P.S.D Lugoj organizează în data de 13 noiembrie, cea de-a XIV-a ediţie a reuniunii de caritate ”O zi pentru mai bine”.
Manifestarea va avea loc la restaurantul ”Acapulco” de pe strada Coloman Wallisch, de la orele 18 şi va reuni un număr estimativ de 500 de persoane.
”Participarea se face pe bază de invitaţii, care şi în acest s-au epuizat. Acţiunea are ca scop colectarea de fonduri pentru persoanele aflate în nevoie. La fel ca în ediţiile trecute, va fi organizată şi tradiţionala tombolă”, ne-a declarat Nicu Bădina, iniţiatorul manifestării.
Programul folcloric va fi susţinut de interpreta Dana Gruescu, acompaniată de soţul său Titel Brestovicean şi de Ansamblul Folcloric ”Lugojana”.
Iar baga mare politicienii orasului si fraierii platesc ,voi crede-ti ca primarul cumpara bilet?