Circulația automarfarelor este restricționată pe teritoriul Ungariei, până joi. Astfel, autoritățile maghiare anunță că maşinile a căror masă depășește 7,5 tone nu vor mai putea intra pe teritoriul Ungariei, începând de miercuri seara, până joi, la ora 22.00.
Restricția este impusă de comemorarea Revoluţiei din 1956, marcată în 23 octombrie în ţara vecină.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor care călătoresc pe teritoriul Ungariei să consulte site-urile de specialitate şi să urmărească pagina de internet mae.ro, pentru informaţii actualizate.