Reginul şi Regina

An după an, urmăresc de la o semidistanţă confortabilă entuziastele baluri ale bobocilor organizate în draga noastră urbe de pe Timiş. Şi o fac de fiecare dată cu un zâmbet uşor sceptic. Din capului locului, vreau să mă fac bine înţeles.

Nu cred că ideea organizării unui bal al bobocilor este una greşită. În schimb, eroarea funda-mentală care se repetă, an după an, este ideea de a dota o nevinovată petrecere de voie bună cu premii, clasamente şi ierarhii care, prin natura lor subiectivă, iscă patimi, adversităţi şi suferinţe.

Toate acestea sunt stări nefireşti şi total nejustificate, mai ales că ele privesc nişte copii – căci, în fond, despre nişte copii este vorba – aflaţi încă la vârsta inocenţei.

Cred că toate aceste întâlniri n-ar trebui să fie decât un “party” de bun venit, un loc în care tinerii frumoşi – şi toţi sunt frumoşi şi talentaţi, fără excepţie – să se simtă cât mai bine împreună.

Uneori, de dragul unor organizări care devin an de an tot mai extravagante, se uită scopul: acela ca “bobocii” să socializeze, pentru a se integra mai uşor într-o şcoală nouă, pentru mulţi necunoscută.

Trecerea la liceu înseamnă şi o nouă etapă de viaţă, iar intrarea pe acest teritoriu nesigur şi plin de provocări n-ar trebui să se facă printr-un concurs jurizat (?!), cu clasament supraevaluat ca importanţă deopotrivă de concurenţi, dar mai ales de părinţi.

În fond, nu este vorba nici de Premiul Oscar, nici de Nobel sau Olimpiada internaţională de matematică, nu se bate nimeni nici pentru titlul de Miss World, nici de Mister Universe.

Şi până la urmă, odată cu trecerea timpului, toate aceste patimi de moment se diluează ca amintiri, devin irelevante. Este adevărat, mai ştie cineva de Miss Venezuela de acum două decenii, îşi mai aminteşte cineva de şefa majoretelor din vreun colegiu american al anilor ‘90?!

Dar pe moment, prin ochii unui copil, o ierarhie ce pare nedreaptă poate răni, poate provoca lacrimi.

De aceea, când e vorba de baluri, mie nu-mi plac ierarhiile. Şi nici patimile n-au ce căuta aici! Ar fi păcat ca, la început de liceu, în loc de prietenii să se lege ranchiune şi resentimente care se vor sedimenta undeva, în adânc, timp de patru ani.

În toată această afacere, care implică părinţi şi copii, nici profesorii n-au dat dovadă că au învăţat ceva.

Ei ar fi trebuit să sesizeze primii inutilitatea clasamentelor la astfel de evenimente. Şcoala ar trebui să fie prima instituţie care să refuze să copieze moda “celebrităţii preţ de-un sfert de oră” lansată mai ales de televiziunile de divertisment.

Acestea fiind spuse, aş fi bucuros ca în viitor să văd un “wellcome party” distractiv, în loc de un concurs în care rolul principal revine cuplului Miss şi Mister sau cum s-or mai fi numind, Misul şi Misa, Reginul şi Regina, ori, mai pe româneşte, “Bobocelul” şi “Bobocica”, aşa cum am aflat că se spune pe la Basarabia.

Oare va rupe cineva “tradiţia” şi va organiza pe viitor doar o petrecere simpatică, relaxată şi fără clasamente, la sfârşitul căreia toţi bobocii să se simtă câştigători?