Sărbătorim ediția cu numărul 1700! La aniversarea ”Redeșteptării”, merită amintite câteva jaloane în timp.
Prima ediţie a săptămânalului lugojean ”Redeşteptarea” a apărut în data de 20 iunie 1990, sub egida Fundaţiei Europene Drăgan. De la numarul 200, publicaţia a trecut la un format mai mare, A3, fiind tipărită pe rotativă.
De la numărul 500, ”Redeşteptarea” și-a schimbat fața, prin inaugurarea aparițiilor color. În urma unui mic referendum în cadrul redacției, culoarea aleasă a fost cyan, un albastru deschis, plăcut privirii.
În anul 2003, de la ediţia 540, publicația s-a aliniat trendului național și internațional, îmbrăcând haina policromiei.
Săptămânalul lugojean ”Redeşteptarea” a scos de sub tipar, la 12 martie 2020, ediţia cu numărul jubiliar 1500.
Acum, la 18 ianuarie 2024, sărbătorim borna 1700, atât în ediție tipărită (fără întrerupere din 1990), cât și în format electronic. La ora aceasta, avem 33 de ani de apariție neîntreruptă!
Miile de articole publicate în aceşti ani pot constitui, laolaltă, o adevărată istorie a Lugojului şi zonei adiacente de după 1990. Peste decenii, articolele aşa-zis perisabile de astăzi vor deveni adevărate documente, chiar surse de inspiraţie pentru istorici, sociologi, economişti, politicieni, oameni de cultură etc.
Prin fiecare număr al său, ”Redeşteptarea” dovedeşte că adevărata muncă a omului de presă nu este una supusă efemerului.
La Mulți Ani, ”Redeșteptarea”!