Profesorul lugojean Sebastian Jucu a fost selectat în Consiliul Director al Centrului de Dezvoltare Academică a Universităţii din Timişoara.
„Acesta este o structură academică şi de cercetare ştiinţifică a cărei misiune este de dezvoltare personală şi profesională continuă a cadrelor didactice universitare, a celorlalte categorii de personal universitar şi educabili adulţi implicaţi în educaţie şi formare prin programe şi activităţi de formare, consultanţă educaţională şi organizaţională, precum şi prin realizarea unor proiecte de cercetare şi inovare educaţională, cu scopul creşterii calităţii activităţii educaţionale, a producţiei ştiinţifice şi a procesului administrativ” – a declarat profesorul lugojean, pentru „Redeşteptarea”.
Sebastian Jucu este în prezent Lector universitar doctor în cadrul Departamentului de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara, director al Programului de Studii al Specializării Geografie şi membru în Consiliul departamentului menţionat.
Sebastian Jucu a beneficiat recent, prin competiţie, de o Bursă Postdoctorală în domeniul cercetării ştiinţifice adresate tinerilor cercetători din România.
După o activitate didactică reprezentativă pe parcursul a zece ani în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 4 şi al Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, Sebastian Jucu şi-a continuat din 2008 cariera didactică şi de cercetare în mediul universitar timişorean la Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest, unde funcţionează şi în prezent.
Pentru comunitatea lugojeană, alături de lucrările de cercetare orientate spre analiza spaţiului urban al municipiului Lugoj, publicate în reviste din fluxul ştiinţific internaţional, de referinţă rămâne cartea Analiza procesului de restructurare urbană în municipiului Lugoj, volum achiziţionat de multe dintre cele mai importante biblioteci ale lumii, între care se remarcă Biblioteca Congresului American din Washington (SUA), Biblioteca College University din Londra şi cea a Universităţi Columbia din New York (SUA).