Gimnaştii lugojeni şi-au încheiat evoluţia la Campionatul Naţional Şcolar de la Buzău cum nu se putea mai bine.
Gimnaştii lugojeni şi-au încheiat evoluţia la Campionatul Naţional Şcolar de la Buzău cum nu se putea mai bine. Aceştia au câştigat un total de 29 de medalii, dintre care 13 de aur, opt de argint şi opt de bronz, dar şi titlul de campioni naţionali pe echipe la Juniori III.
Evoluţia de excepţie a sportivilor s-a concretizat într-un număr aproape dublu de medalii faţă de competiţia naţională anterioară, cea de la Lugoj. Atunci, gimnaştii de la CSŞ au obţinut 15 medalii.
Un reportaj detaliat despre evoluţia echipei de gimnatică la acestă competiţie puteţi citi în ediţia tipărită a săptămânalului ”Redeşteptarea” de joi, 12 aprilie. Tot atunci veţi afla şi care dintre gimnaştii lugojeni va fi cooptat în lotul pentru Campionatul European de Juniori ce va avea loc peste o lună în Franţa, la Montpellier.