Polițiștii de la Rutieră au constatat la sfârşitul săptămânii trecute aproape 1.000 de nereguli, în ceea ce priveşte conduita participanţilor la trafic.
Oamenii legii au aplicat 934 de sancţiuni contravenţionale, 430 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 139 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.
Au fost sancţionaţi 37 de pietoni şi 82 de conducători de vehicule pe două roţi, care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Au mai fost întocmite şi 3 dosare penale pentru constatarea unor infracţiuni rutiere.
Ca măsură complementară, s-au reţinut în vederea suspendării 61 de permise de conducere, dintre care 28 pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, 11 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză şi 8 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor.
De asemenea, au fost retrase 7 de certificate de înmatriculare.