Recital de excepție! Creațiile lui Liszt, Enescu, Casals, Brediceanu, Brahms sau Bartok, la Teatrul Municipal

Melomanii lugojeni vor avea privilegiul audierii unui recital instrumental de excepție sâmbătă, 9 aprilie, începând cu ora 18, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”, în organizarea Primăriei Municipiului Lugoj.

Protagoniști sunt Alexandru Manolache (pian), Laura Ristić Roman (vioară) și Marko Ristić (acordeon). Primul este un muzicizn din București, care a studiat la Conservatorul din Hamburg, iar ceilalți doi sunt din Timișoara, într-un concert organizat special pentru Lugoj.

Prof. dr. Constantin Stan Tufan, muzicolog și organizator al concertului de sâmbătă, ne-a explicat legătura dintre repertoriul ales și orașul nostru:

”În selectarea structurii repertoriale, interpreții și-au dorit să consoneze cu vechea și glorioasa tradiție culturală a orașului muzicii: Franz Liszt și George Enescu (ambii au fost prezenți concertistic la Lugoj în 1846, respectiv între 1912 și 1943), Pablo Casals (genialul violoncelist a împărtășit lugojenilor arta sa în 1911 și 1912), Tiberiu Brediceanu (unul dintre simbolurile urbei de pe Timiș, pe a cărei stemă se află inscripționat desenul orficei lire) și Béla Bartók (cea de-a doua soție a părintelui muzicii moderne, pianista Ditta Pásztory, avea, pe linie maternă, ascendență lugojeană). Totodată, auditorii vor trăi inedite experiențe auditive, de la muzica de inspirație folclorică (Tiberiu Brediceanu, Béla Bartók și Johannes Brahms – cu maniere diferite de prelucrare a melosului popular) la sonoritățile cu parfum de tango zămislite de Astor Piazzolla”.

Profesorul Stan ne-a mai oferit un crâmpei, de factură anecdotică, din memoriile Aureliei Cionca, în care marea pianistă rememorează un episod concertistic lugojean, petrecut în iarna anului 1932, pe aceeaşi scenă şi, probabil, pe acelaşi pian (cu mecanism vienez) pe care cântase, în 1924, B. Bartók, părintele muzicii moderne:

„Anul 1932 aduse o iarnă grea cu zăpezi mari, care ameninţau să oprească circulaţia trenurilor. Seara trebuia să cânt în Lugoj, şi pentru aceasta plecăm [din Timișoara] la ora şase după-amiază, însoţită fiind de Alma Cornea, muzicantă şi profesoară de pian la Conservatorul Comunal din Timişoara. Descindem la gară, şi de acolo mergem la hotel. […] La teatru, unde nici timp n-avui să încerc pianul, avui şi alte surprize! Sala era ticsită de lume, şi la ridicarea cortinei fui întâmpinată cu salve de aplauze. Aici, altă calamitate: scaunul de la pian era atât de înalt, încât picioarele mele n-atingeau pământul. Pas de pune pedala! Mă scol, trec în culise şi mi se aduce alt scaun, acesta era jos şi scund: iar nepotrivit! În fine, a dat Domnul, şi al treilea fu mai potrivit. Pianul, cu mecanism vienez, nu mă asculta cum doream, însă a fost acceptabil. Între culise mă pândea pompierul, care, de câte ori intram de pe scenă, mă întâmpina cu cuvintele: «Doamnă, asta-i Rapsodia?» Şi nu se linişti până nu se cântă şi numărul de senzaţie. Însă îmi mai făcu o şotie şi îmi prinse trena rochiei între uşă, încuind uşa peste ea! Eu nici pe scenă, nici în culise! Şi publicul aplauda furtunos, iar eu bat cu disperare în uşă, ca să-mi pot scoate trena şi să mă mişc. În fine, tot pompierul, săracul, îmi deschide, consternat de isprava făcută. După concert, care a avut un succes răsunător, s-a dat o recepţie în cinstea mea, la locuinţa urmaşului vrednicului şi popularului compozitor Vidu, la Filaret Barbu, care ne aştepta cu o masă somptuoasă în frumoasa-i locuinţă. Aici am dat peste un pian de concert (formă mică) Steinway. Cu ce regret mă gândeam că a trebuit să cânt pe un pian puţin corespunzător la concert!”