Plângerea sindicatelor împotriva Hotărârii Consiliului Local Lugoj Nr. 475/28.12.2022, prin care, începând din 2023, au fost majorate salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul aparatului propriu al edilului-șef și pentru salariații din unitățile subordonate Consiliului Local, l-au determinat pe primarul ales Claudiu Buciu să ia atitudine la contestarea în instanță a măririi, ”prea mică”, cu 12%, a veniturilor angajaților.
Printre nemulțumiți de majorare sunt o mare parte din lucrătorii Poliției Locale, angajații Serviciului pentru evidența persoanelor, ai Serviciului Sere și Spații Verzi și câțiva angajați din aparatul propriu.
”În contextul actual, în care salariul minim a fost stabilit la 3.000 de lei, pentru instituția noastră a fost extrem de dificil să acordăm această majorare, însă am făcut-o, fiind o obligație legală. Ne surprinde în mod neplăcut decizia colegilor noștri, care cunosc faptul că, spre exemplu, doar pentru realizarea spitalului nou, a cărui finanțare a fost obținută de către administrația actuală, cofinanțarea se ridică la peste 30 de milioane de lei, în contextul în care valoarea proiectului este de peste 740 de milioane de lei”, a spus Claudiu Buciu.
Acesta a ținut să precizeze că gândul lui este de a accesa fonduri pentru dezvoltarea Lugojului, nicidecum la angajații care uită de menirea funcției deținute și asigură că aceia care desconsideră lugojenii să nu mai fie plătiți din banii contribuabililor.
”Este relevant pentru noi faptul că majoritatea nemulțumiților, conform evaluărilor făcute, se aseamănă sub anumite aspecte. Ne gândim la viitorul comunității noastre, accesând finanțări semnificative pentru a aduce normalitatea în Lugoj și a intra în rândul comunităților dezvoltate și responsabile față de membrii lor. Există mereu o tagmă de așa ziși angajați ai statului care ignoră total menirea funcției deținute. Din fericire, la Lugoj, numărul lor a început să scadă. Vă asigurăm că vom face toate demersurile necesare ca angajații statului care vă desconsideră să nu mai fie plătiți din banii dumneavoastră”, a adăugat Claudiu Buciu.
Primarul ales a dorit să mulțumească colegilor care au apreciat majorarea de salarii acordată și au înțeles că se dorește binele comunității și au avut decența să nu conteste majorarea salariilor, menționând că ei sunt cei care contribuie real la efortul uriaș necesar aducerii Lugojului la normalitate.