Banii alocaţi de către Consiliul Judeţean Timiş, pentru reabilitarea infrastructurii rutiere pe drumurile judeţene “patronate” de administraţia timişeană, riscă să rămână necheltuiţi.
Beneficiarii sumelor destul de consistente invocă faptul că banii vin către sfârşitul anului, atunci când condiţiile meteo nu mai sunt favorabile pentru asfaltări.
Consilierul judeţean Marius Martinescu preconizează că se va repeta situaţia din anii anteriori, când banii necheltuiţi s-au reîntors la buget.
”Bojin a afirmat că banii care nu s-au cheltuit s-ar putea reîntoarce în 2016.Eu personal nu îl cred. Se va vedea la sfârşitul anului cine are dreptate.Părerea mea este că suma se va întoarce în vistieria Guvernului. Şi tot părerea mea este că se alocă intenţionat sume către final de an, pentru a nu exista timpul fizic de a fi cheltuite”, a declarat Martinescu.
O parte din consilieri sunt de aceeaşi părere, că dacă nu s-au cheltuit banii la drumuri până acum, nu văd cum ar putea ca ei să fie terminaţi până la sfârşitul anului. Îndemnul preşedintelui C.J Timiş, Titu Bojin este unul fără precedent:
“Eu îi rog pe colegii din teritoriu să cheltuie cât pot de mult. Recunosc că am acceptat în mod tacit ca şi acele fonduri care au fost atrase de la nivel guvernamental sau european să fie cheltuite pentru lucrările câştigate la nivelul comunelor. Sunt foarte multe comune care au reuşit să atragă fonduri pentru drumuri comunale şi era păcat să nu le facă. La nivelul drumurilor, sper că aşa cum ni s-a promis de la Ministerul Dezvoltării, banii pentru 2016 -2017 să îi aducem în 2015. Avem o aprobare de principiu, dar nu avem confirmarea scrisă în acest sens. Cred că Direcţia de Drumuri va reuşi să cheltuie suma de 30 milioane lei până la sfârşitul anului”.
Lungimea totală a drumurilor judeţene, inclusiv a celor comunale preluate de către Consiliul Judeţean Timiş, în vederea încadrării acestora în categoria D.J-urilor, este de peste 1.270 de kilometri, reabilitarea acestora revenindu-i administraţiei judeţene.