Pregătirea în Olanda cu legendarul Thom Harrinck, unul dintre cei mai titraţi antrenori din K-1, a dat rezulltate pentru Raul Cătinaş.
Pregătirea în Olanda cu legendarul Thom Harrinck, unul dintre cei mai titraţi antrenori din K-1, a dat rezulltate pentru Raul Cătinaş. Lugojeanul a luptat pentru prima dată în carieră într-o piramidă de patru, în cadrul Galei K-1 de la Cluj, pe care a şi câştigat-o, arătându-se în formă maximă.
Adversarul lui Raul din primul meci a fost surinamezul Jairzinho Rozenstruik, pe care românul l-a făcut KO încă din a doua repriză. În finala piramidei „Iron” Raul l-a întâlnit pe englezul Daniel Sam, cel cu care iniţial Raul trebuia să lupte în primul meci, înainte ca organizatorii să schimbe planurile. Raul a câştigat clar şi finala, englezul rezistând eroic şi abia mai ţinându-se în picioare după seria de lovituri a lui Cătinaş. Două victorii spectaculoase pentru lugojean, care se află în plină ascensiune şi pentru care pregătirea în Olanda îi perfecţionează stilul de luptă.
Evenimentul K-1 de la Cluj nu a adus reuşite doar pentru Cătinaş, ci pentru toţi românii care au participat, dovedindu-se a fi seara românilor, cu victorii pe linie pentru aceştia.