Lugojul devine încet-încet patria gunoaielor aruncate fără responsabilitate în tot locul, iar administraţia nu reuşeşte să gestioneze sub nicio formă acest fenomen. Cea mai nouă descoperire este o groapă de gunoi de dimensiuni considerabile care tronează la câteva zeci de metri de locul unde mai marii oraşului îşi desfăşoară activitatea.
La intrarea în Parcul Copiilor din spatele Prefecturii, lângă o toaletă ecologică, sunt aruncate pe o rază de aproximativ 10 metri pătraţi diverse resturi ca şi cum o maşină le-ar fi basculat acolo. Putem găsi în inima Lugojului pungi, peturi, pantofi, haine de tot felul, cutii şi doze de suc sau de bere, unele fiind chiar adunate în saci menajeri.
Locuitorii din zonă spun că rampa este acolo de multă vreme şi că nimeni nu se îngrijeşte să o desfiinţeze. Salprestul susţine că nu are obligaţii, pentru că nu există un container lângă care să fie aruncate mizeriile.
„Noi unde descoperim rampe clandestine anunţăm Primăria ca să le golească. Unde au fost containere şi am găsit gunoi pe lângă, noi am mai suplimentat cu încă unul, dar aici nu avem container”, a declarat Mircea Ghera, managerul societăţii de salubrizare a oraşului.
De cealaltă parte, Biroul Tehnic al Primăriei, care se ocupă cu tratarea cazurilor de acest gen, transmite că locul va fi curăţat.
„Vor fi luate măsuri pentru debarasarea gunoaielor şi curăţarea locaţiei”, transmite administraţia prin vocea purtătorului de cuvând Angelica Rus.
Ultima sesizare în privinţa deşeurilor adunate în gropi clandestine a fost cea referitoare la groapa din curtea Secţiei TBC a spitalului unde, pe lângă deşeurile de tot felul, a fost găsit şi un câine aflat în stare de descompunere. Un alt val de nemulţumiri se referă la malurile Timişului, în special la zona din spatele autogării care este un focar de infecţie.