Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj continuă seria manifestărilor culturale care depăşesc cadrul strict didactic.
Lansările de carte, sărbătorirea unor evenimente precum Ziua Mondială a Poeziei, chiar şi recentul Festival Internaţional de Interpretare Pianistică „Clara Peia” sunt dovezi grăitoare în acest sens.
Seria manifestărilor continuă cu un simpozion pe teme culturale. Criticul de artă lugojean Ioan Iovan va susţine o prelegere la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” miercuri, 5 iunie, de la ora 13.30.
Invitaţi la prelegerea care se numeşte „Timp şi loc în artă” sunt prof. dr. Dan Băcilă, inspector de specialitate, prof. dr. Alexandru Doroghi, prof dr. Dorin Murariu şi criticul literar Lucian Alexiu. Prelegerea se va desfăşura sub egida Institutului Cultural Român – Filiala Banat-Crişana, a Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.