În urmă numeroaselor sesizări ale locuitorilor din cartierul de case Militari, de pe strada Timișoarei, care sunt nemulțumiți de sistemul deficitar de pompare folosit pentru colectarea apelor reziduale din canalizare, administrația locală a convocat mai mulți specialiști pentru a reface proiectul.
“În acea zonă a fost realizat un proiect care preia cu dificultate fluxul din canalizare. Capacitatea pompei instalate a fost puțin subdimensionată, iar pentru rezolvarea problemei ne trebuie un echipament de capacitate crescută. Este o pompă de doi țoli, ce a fost considerată suficientă pentru sarcinile specificate, dar s-a dovedit prea slabă. Noi am chemat, prin notificare, proiectantul să vedem care este soluția cea mai bună. Sau mai montăm o pompă sau punem una mai puternică” a spus Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Problemele cele mai mari cu canalizarea este când plouă torențial sau când precipitațiile sunt de lungă durată.