Poligonul de tir MTI Shooting Lugoj a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Talere.
La evenimentul sportiv s-au înscris 39 de participanți, împărțiți în categoriile Open, Veterani, Amatori, Începători și Echipe. Vremea a fost excelentă, iar atât trăgătorii experimentați, cât și cei pur și simplu pasionați de tirul cu arma de vânătoare și-au arătat priceperea în poligonul situat în apropierea DJ 592 Lugoj – Buziaș.
La finalul celor două zile de competiție, primele trei locuri ale clasamentului pentru categoria Open au fost adjudecate de Horațiu Bonea – Satu Mare (178 puncte), urmat de Florin Urcan – Luduș (174 puncte) și Vlad Cârjan – București (173 puncte). La categoria Veterani, cel mai bun punctaj l-a obținut Andrei Szecsi – Timișoara (155 puncte), urmat de Ștefan Mihuț – Dej (116 puncte).
Cel mai bun punctaj la categoria Amatori aparține lui Mihai Homoc – Lugoj (150 puncte), urmat de Ioan Mihuț – Dej (144 puncte) și Adian Rusu – Buziaș (144 puncte). La categoria Începători, punctajul cel mai mare a fost obținut de Cristian Țepeneag – Lugoj (148 puncte), urmat de Onisim Adam – Lugoj (127 puncte) și Alin Vîșcu – Timișoara (120 de puncte).
La categoria echipe, primul loc a fost adjudecat de CSA Steaua, pe locul II s-a clasat CTSV Luduș, iar locul III a revenit CTS Lugoj.
Premianții au primit cupe și diplome, iar Federația Română de Tir Sportiv a contribuit de asemenea cu medalii și diplome.