Actori ai teatrelor bucureştene propun lugojenilor o spumoasă comedie: „Puşlamaua” de Pierre Chesnot. Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, marţi 25 octombrie, de la ora 19.30.
Piesa lui Chesnot, o comedie bulevardieră care se joacă şi astăzi cu succes la Paris, a fost tradusă de către Radu Beligan şi Liviu Dorneanu şi are regia semnată de cunoscutul actor George Motoi. Tot el semnează adaptarea, scenografia şi ilustraţia muzicală.
Textul este unul plin de comic de situaţie şi de replică, iar George Motoi, în calitate de regizor, a imprimat piesei un ritm alert, în care situaţiile de tot râsul se succed cu repeziciune, iar dialogurile sunt inteligente şi lipsite de vulgaritatea pe care au adoptat-o în ultima vreme cîteva trupe de comedie, în speranţa unei audienţe sporite artificial.
În seara în care este sărbătorit, Francois Dumoulin, un cuceritor trecut de prima tinereţe – „Puşlamaua”, le are în preajma lui pe actuala soţie, o femeie cam naivă, dar şi pe fosta nevastă, precum şi pe două amante, cu cea din urmă, cea mai tânără, plănuind o escapadă în Africa. În ciuda vărstei sale, fantele cel bătrân şi mincinos jonglează cu Catherine, nevasta pe care se pregăteşte să o părăsească, cu amanta depresivă Barbara, cu fosta soţie Mado, cam “mămoasă” din fire, şi cu noua sa cucerire, Lea. Pe măsură ce mica sărbătoare degenerează în sarabandă, între bătrânul Don Juan şi cele patru femei trădate în dragoste se derulează numeroase momente comice, impredictibile.
În Franţa, piesa lui Pierre Chesnot, veşnic actuală prin moravurile pe care le descrie, a fost ecranizată sub titlul original „Un beau salaud” în anul 2005.
Piesa, care durează o oră şi patruzeci de minute, a fost pusă pentru prima dată în scenă la Teatrul Nottara din Capitală, în 2009, fiind jucată de atunci cu succes în multe teatre din ţară.
În spectacolul lui George Motoi joacă cu vervă Irina Manzanitis de la Teatrul „Odeon”, Giliola Motoi, Ştefan Velniciuc, Mihai Niculescu de la Teatrul Naţional din Bucureşti, Carmen Hancearek, Jeanine Stavarache de la Teatrul „Odeon”, Luciana Popa, de la Teatrul Evreiesc de Stat şi Monica Popa. Toţi aceştia sunt reuniţi într-un teatru de proiect care a ales piesa lui Chesnot pentru succesul său asigurat la public. Piesele sale – „Arta adulterului”, „Iar te sinucizi, iubito?”, „Încurcături la Mimoza”, „Năbădăioasa de sus şi bădăranul de jos”, ”Noroc şi sănătate, domnule!”, „Operaţie de întinerire”, “Puşlamaua” sau “Vecina de alături”. Publicul lugojean a mai făcut cunoştinţă cu o creaţie a lui Chesnot. „Vecina de alături”, în regia lui Victor Moldovan şi scenografia Ştefaniei Cenean, a fost jucată în 9 mai 2002 la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu”. În acea comedie, plină de farmec şi sensibilitate, a jucat şi marea actriţă a teatrului românesc, Adela Mărculescu.
{jathumbnail off images=”images/Stiri/24oct/puslamaua.jpg”}