Procurorii DIICOT au finalizat cercetările în dosarul proxeneților de la Lugoj, acuzați că au obligat mai multe fete din oraș să se prostitueze. Datele din dosar arată că proxeneții rromi erau extrem de violenți. Următorul termen din dosar este fixat în 21 august.
Procurorii DIICOT au finalizat cercetările în dosarul proxeneților de la Lugoj, acuzați că au obligat mai multe fete din oraș să se prostitueze. Datele din dosar arată că proxeneții rromi erau extrem de violenți. Următorul termen din dosar este fixat în 21 august.
Cîrpaci Vișan, Novac Larisa, Aflat Mircea Mihai, Căldăraș Gyongyi și Cârpaci Ionel au fost trimiși în judecată zilele trecute, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș. Potrivit datelor din dosar, rromii sunt acuzați că racolau fete minore pe care le obligau să se prostitueze. Dacă refuzau, tinerele erau bătute şi ameninţate. Odată cu primul termen din dosar au fost prelungite și mandatele de arestare preventivă, astfel încât „călăii” vor sta după gratii în următoarele 60 zile.
Așa cum Redeșteptarea a dezvăluit deja, proxeneții erau de o violență extremă. Datele din dosar arată, spre exemplu, prin ce a trecut M.C.G , o fată racolată de Larisa Novac şi pusă să se prostitueze. Dacă refuza, fata era ameninţată şi chiar bătută de Cârpaci Vişan, despre care procurorii spun că este un tip extrem de violent, fiind implicat în mai multe altercaţii de pe raza Lugojului.
Astfel, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, Larisa Novac şi M.C.G. sunt cazate pentru două zile la un anume Herti. În schimbul cazării, Larisa Novac i-a cerut minorei să întreţină relaţii sexuale cu acest Herti, dar când fata a refuzat, a fost ameninţată că va fi agresată de Vişan Cârpaci.
La ameninţările proxeneţilor, M.C.G. a cedat. „Lari promit ka fak ce vrei dar nu vb ku visan. Promit că atunci când venim ma…ku herti. Dar nu vb ku visan. Te implor”, se arată într-un mesaj, din care se poate vedea teroarea la care fetele erau supuse de Vişan Cârpaci.
Totuşi, cu ajutorul unui client, minora M.C.G. a reuşit să scape şi s-a ascuns într-o locaţie în care Larisa Novac a căutat-o şi a ameninţat-o.
„Să mă bată Dumnezeu dacă nu Te bat!!! Mă tâmpito ieşi afară că iar face scandal Visan şi te bate, mai bine ieşi afară. C. Ori răspunzi ori merg la poliţie şi şti că am cunoştiinţe şi fac ce fac şi tot te înfund. Treaba ta. Jur pe copilul meu…”, se arată în mesajele de ameninţare transmise de Larisa Novac minorei care s-a ascuns de frica proxeneţilor.
Desfigurată de călăul-proxenet: „Are faţa cât un borcan de două kilograme”
Violenţele extreme ale proxeneţilor reies din mai multe înregistrări realizate în dosar. Astfel, la un moment dat unul dintre inculpaţi îi spune altuia că una dintre fete a fost bătută atât de rău încât „are faţa cât un borcan de două kilograme”.
Într-o altă discuţie, înregistrată de organele de urmărire penală, Lungu Alvin îi povesteşte Larisăi Novac cum a desfigurat-o Vişan Cârpaci pe una dintre fete.
„Şi i-o dat-o. O picat jos şi…o început să facă crize din alea de spasmofilie, să tremure şi nu ştiu ce…şi după aia şi-o revenit. Oricum o fost naşpa. M-am speriat rău de tot şi Vişan s-o speriat. S-o dezbrăcat Mira în …gol, a rămas în chiloţi şi i-a dat hainele ei pe ea. Vezi poate îţi umblă gura că nu ştiu ce îţi fac…”.