Primăria Lugoj a anunțat că va prelungi protocolul de colaborare cu Apele Române pentru continuarea lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor la insula din Cotu-Mic.
Scopul deciziei este permiterea lucrărilor de consolidare a malurilor insulei și în aval de cascadă. În perioada imediat următoare se așteaptă propuneri pentru durata perioadei de extindere a protocolului, probabil până la vară.
“Lucrările de apărare împotriva inundațiilor au decurs bine, până în acest moment. Suntem mulțumiți de ceea ce s-a executat pentru prevenirea erodării și consolidarea malurilor insulei. Lucrătorii de la Apele Române au reușit să amplaseze și centura de piatră de munte prevăzută pentru capătul insulei din amonte de cascadă. S-a reglat și malul stâng al Timișului, partea cu cartierul Cotu-Mic, unde au fost necesare lucrări de corecție a liniei malului, prin lărgire, din cauza depunerilor de aluviuni din ultimele decenii. Sperăm să nu mai avem probleme de erodare la insula, la debitele mari de apă. Prin noul protocol de colaborare cu Apele Române vom asigura combustibilul necesar și materialele pentru consolidarea malurilor, în aval de cascadă, unde au fost probleme la inundațiile anterioare”, a precizat Bogdan Blidariu, primarul Lugojului.
Pentru anul viitor, Apele Române vor lansa o licitație separată, de regularizare a râului Timiș și consolidarea digurilor de apărare pe porțiunea de intravilan al Lugojului, între podul de la centură și podul de cale ferată.