La fel ca și în anii trecuți, la sesiunea de toamnă 2022 a examenului de Bacalaureat, rezultatele absolvenților lugojeni au fost modeste.
Astfel, după soluționarea contestațiilor, doar încă doi absolvenți, de la Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu”, au mai luat Bac-ul, ridicând numărul celor promovați la 52, dintr-un total de 169 de candidați înscriși la acest examen de maturitate. Mediile celor promovați s-au situat între 6,00 și 7,26. Au fost respinși la acest examen de Bacalaureat 90 de absolvenți de liceu, iar 32 dintre aceștia au avut medii cuprinse între 5 și 5,99. La Bac nu s-au prezentat, 27 de candidați, promovabilitatea fiind de 36,61 %.
Dintre cei 52 de absolvenţi care au promovat examenul, 31 sunt din promoţia acestui an, iar 21 din promoţiile anterioare. Cea mai mare medie – 7,26 a fost obținută de un candidat de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”.
La Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, dintre cei 14 elevi înscriși au promovat examenul 6 candidați (unul din promoțiile anterioare), 7 au fost respinşi şi un concurent nu s-a prezentat, iar cea mai mare medie a fost 7,06. Dintre candidații declarați respinși, 4 au avut media între 5 și 5,99, promovabilitatea fiind de 46,15 %.
De la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” s-au înscris 49 de candidați, din care au promovat 22 (6 din promoţiile anterioare), 21 au fost respinşi (8 cu media între 5 şi 5,99), iar 6 nu s-au prezentat. Cea mai mare medie a fost7,26,promovabilitatea fiind de 51,16 %.
La Liceul Tehnologic ”Valeriu Branişte”, dintre cei 73 de absolvenți înscriși, 18 au promovat examenul (10 din promoțiile anterioare), 42 au fost respinşi (16 au avut media între 5 și 5,99). Nu s-au prezentat 13 candidați, iar cea mai mare medie a fost 6,91, promovabilitatea fiind de 30 %.
De la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, din cei 32 de candidați înscrişi, 5 au promovat examenul (4 sunt din promoțiile anterioare), 20 au fost respinşi (4 cu medii între 5 și 5,99), 7 nu s-au prezentat, iar cea mai mare medie a fost 6,68, promovabilitatea fiind de 20 %.
De la Liceul Teoretic „Harul” s-a înscris un singur candidat, care a promovat examenul cu media 6,16.