Primăria Lugoj a convocat în urmă cu câteva zile Federația Asociațiilor de Proprietari din municipiu și președinții asociațiilor neafiliate pentru o ședință de informare în vederea demarării procedurilor de obținere a finanțării reabilitării termice a blocurilor din Lugoj care sunt înscrise în programul anunțat anterior de administrația locală.
Au fost convocate asociațiile care au reușit să-și întocmească dosarele, cu cerințele și actualizările necesare și care au obținut semnăturile pentru acordul de participare a cel puțin două treimi dintre proprietarii de apartamente de pe fiecare scară de bloc.
Una dintre condițiile de finanțare este ca proprietarii să participe cu o cotă de 2 procente din suma totală, la care se adaugă 3 procente de la bugetul local și 95%.
“Ni s-a transmis că lucrările de izolare termică, pentru cei înscriși în program pot fi asigurate din fonduri europene prin programul ADR-Vest. În următoarele luni, până la finele acestui an, cei de la primărie au spus că urmează să se întocmească documentația și proiectul tehnic, iar în prima parte a anului 2024, sunt promise licitațiile de execuție. Din primăvară-vară ar putea începe lucrările, care trebuie să se încadreze până în 300 de euro metru pătrat”, a informat FAP Lugoj.
Până în prezent, sunt luate în evidență, pe lista de finanțare, blocurile de pe Splaiul Brediceanu, alte patru scări de bloc din Stadion 3, o scară de bloc din Cotu-Mic și câteva din J.C. Drăgan.