Iniţial, în 2011 administraţia lugojeană a elaborat un proiect de hotărâre privind Regulamentul de închiriere a parcărilor din municipiu.
Acest act normativ viza reglementarea parcării autovehiculelor în parcările de reşedinţă, precum şi modul de exploatare şi întreţinere al acestora.
În momentul de faţă, după patru ani, procesul de licitare prin care să fie repartizate locurile de parcare din cartierele de blocuri lugojene continuă să se lase aşteptat.
Sarcina de inventariere şi implicit realizarea unei statistici numerice a numărului de locuri de parcare, precum şi marcarea acestora a revenit poliţiştilor locali, prin vocea cărora s-a anunţat cifra estimativă de peste 2.500 de parcări de reşedinţă ce urmează a fi puse la dispoziţia lugojenilor.
Municipalitatea a preconizat startul acestui proiect pentru această toamnă, însă momentan se lucrează la regulament, nu se cunoaşte nimic cu certitudine, administraţia urmând să facă în perioada viitoare demersuri pentru demararea procesului ce va conduce la organizarea parcărilor într-o manieră optimă.
Între timp însă lupta pentru un loc decent de parcare pare să continue, în timp ce neînţelegerile între locuitorii cartierelor iau amploare cu fiecare zi, iar necesitatea unui astfel de proiect se datorează în special dezechilibrului dintre numărul din ce în ce mai crescut de autoturisme, iar la polul opus, numărul în scădere a spaţiilor de parcare suficiente.