Școala Gimnazială Coșteiu în parteneriat cu Fundația Comunitară Timișoara, va derula în perioada 18 – 29 iunie, proiectul ,”Școala de vară la sat”, acțiune ce urmărește îmbunătățirea calităților și deprinderilor școlare pentru un număr de aproximativ 70 de elevi din clasele l – Vll.
Sunt vizați în mod special copii din familii cu posibilități materiale modeste precum și cei cu risc de abandon școlar.
“Inițiativa lansării proiectului aparține atât corpului didactic cât și unei foste eleve a Școlii Gimnaziale Coșteiu, Ancuța Sârbu, o persoană cu suflet mare și multă dedicare profesională, care împreună își doresc ca prin activitățile educative să contureze importanța scolii în viața elevului. Structura proiectului deține patru grupe, cuprinzând următoarele secțiuni – o grupă centrată pe alfabetizare, două grupe centrate pe recuperarea anumitor noțiuni și două grupe de elevi cu o bună capacitate de asimilare care își doresc îmbunătățirea cunoștințelor”, a declarat Elena Predeșteanu, directorul Școlii Gimnaziale Coșteiu.
Program interactiv
Toți elevii participanți la “Școala de vară” vor beneficia de o masă rece dimineața și o masă caldă la prânz, la final fiind răsplătiți cu o excursie gratuită la Timișoara, pentru inițiativa de a-și depăși condiția.
Împreună cu 13 profesori voluntari, elevii vor fi implicați într-un program interactiv care îmbina atât activități educative cât și activități creative și distractive.
Pentru acest proiect se caută sponsori, iar Ancuța Sârbu, care este și voluntar al Academiei Mămicilor din Timișoara, spune că “astfel puteți să ajutați un copil de la sat, din comuna Coșteiu, să vadă școala altfel și să-și dorească să se întoarcă în următorul an școlar. Adresez o rugăminte persoanelor fizice sau juridice care pot contribui cu sponsorizări, să o facă, pentru a susține acești copii”.
Donațiile se pot face în contul bancar RON RO28RNCB0255151022940001, BCR, CIF 36327306, deschis la BCR, al Fundației Comunitare Timișoara, cu mențiunea Donație Școala de Vară la Sat.