Asociaţia Microreginală ”Ţara Făgetului” cu sediul în localitatea Dumbrava, are un nou proiect eligibil pe programul Leader, prin Grupul de Acţiune Locală, pentru a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea comunelor din estul judeţului, în perioada 2016 – 2020.
Într-o primă fază, acesta a fost aprobat pentru suma de două milioane de euro, urmând ca el să fie suplimentat pe parcurs cu încă un milion de euro.
Din aceşti bani, atât persoanele juridice, cât şi cele fizice, pot dezvoltat proiecte mai mici pentru ferme, agroturism, infrastructură sau meşteşuguri.
În prezent, asociaţia are 40 de parteneri privaţi şi publici. În sesiunea trecută, 2010 – 2015, promotorii organizaţiei au atras 86 de proiecte în valoare de 2.856.000 euro, majoritatea investiţi în lucrări de infrastructură, dezvoltarea de pensiuni agroturistice sau înfiinţarea de microferme şi achiziţionarea de utilaje agricole.
Numărul proiectelor şi atragerea banilor europeni au urcat asociaţia între primele 20 din 163 de organizaţii de acest fel din ţară.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





