Anul acesta, din cauza condițiilor excepționale impuse de pandemia de coronavirus, toate celebrările din
Săptămâna Mare vor fi oficiate cu ușile închise, fără participarea fizică a credincioșilor.
La Biserica cu Două Turnuri ”Adormirea Maicii Domnului”, serviciile religioase din Săptămâna Patimilor vor avea loc după următorul program.
Vineri, 17 aprilie, de la ora 19, doar în prezența preoților și a personalului deservant al bisericii (condiții stricte, impuse de pandemia de coronavirus), va fi oficiată Denia Prohodului Domnului.
Sâmbătă, 18 aprilie, la ora 24.00, va fi oficiată Slujba Învierii, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Duminică, 19 aprilie, celebrăm Învierea Domnului. De la ora 11, se va ține vecernia cu a doua Slujbă a Învierii.Toate serviciile religioase menționate în program vor fi transmise pe pagina de facebook a Parohiei ”Adormirea Maicii Domnului”.
Săptămâna Sfântă la Catedrala Greco-Catolică
Întreg programul de la Catedrala Greco-Catolică va fi transmis prin Facebook, online.
De asemenea credincioșii greco-catolici vor putea urmări celebrările liturgice din aceasta perioadă de Sfintele Paști în direct, și pe TVR 3, și pe canalul TV radio Blaj You Tube.
Vineri, 17 aprilie, se va desfășura denia Prohodului Domnului, de la ora 18.
Sâmbătă, 18 aprilie, la ora 20, este Slujba Învierii Domnului. În data de 19 aprilie, în Duminica Sfintelor Paști a anului 2020, de la ora 10, va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească dedicată Învierii Domnului Nostru Isus Cristos.
Amintim că de sâmbătă, 9 aprilie, în grila RCS RDS a intrat în emisie și postul de televiziune catolic Maria TV.