Vremea va fi răcoroasă luni şi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros în majoritatea regiunilor şi, pe arii extinse, vor fi averse însoţite de descărcări electrice.
Vremea va fi răcoroasă luni şi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros în majoritatea regiunilor şi, pe arii extinse, vor fi averse însoţite de descărcări electrice.
Excepţie va face sud-vestul ţării, unde înnorările vor fi temporare şi ploile se vor semnala local, mai ales la deal, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie, citată de Mediafax. Izolat, vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot depăşi punctiform 15-20 l/mp, îndeosebi la munte. Vântul va avea intensificări izolate, în special în sud-vest şi la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17-18 grade în nord-vestul şi centrul ţării, precum şi în zonele deluroase din restul teritoriului şi 24-25 de grade în regiunile sudice, iar cele minime se vor situa între 7 şi 17 grade. Marţi, cerul va avea înnorări accentuate şi va ploua pe arii relativ extinse în nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte.
În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi aversele, în general slabe cantitativ, însoţite de descărcări electrice, se vor semnala local. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul şi sud-estul ţării. Temperaturile maxime vor cuprinse între 15-16 grade în Crişana şi Maramureş şi 26 de grade în Muntenia, iar cele minime se vor încadra, în general, între 8 şi 16 grade.
| Prognoza pentru Luni, 03 iunie
|
Prognoza pentru Marti, 04 iunie
|
| Prognoza pentru Miercuri, 05 iunie
|
Prognoza pentru Joi, 06 iunie
|
| Prognoza pentru Vineri, 07 iunie
|
Prognoza pentru Sambata, 08 iunie
|
| Prognoza pentru Duminica, 09 iunie
|
Prognoza pentru Luni, 10 iunie
|
| Prognoza pentru Marti, 11 iunie
|
Prognoza pentru Miercuri, 12 iunie
|
| Prognoza pentru Joi, 13 iunie
|
Prognoza pentru Vineri, 14 iunie
|
| Prognoza pentru Sambata, 15 iunie
|
Prognoza pentru Duminica, 16 iunie
|















![[FOTO] O inimă care nu obosește să dăruiască! Profesorul Ștefan Zoltan Toth, un pilon al carității lugojene de aproape trei decenii](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/01/prof-zoli-toth-350x250.jpg)



![[FOTO] Tehnica militară a suplinit sania! Armata a transformat rigoarea zilnică și a desfășurat forțe atipice pentru o poveste de Crăciun în cazarma din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/mos-craciun-in-cazarma-militara-lugoj-1-350x250.jpeg)

![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)






