Părinţii unei fete de 14 ani de la Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” îl acuză pe un profesor că a făcut avansuri sexuale copilului, promiţându-i note mai mari.
Eleva a reuşit să-l înregistreze pe dascăl, astfel că în data de 23 februarie, tatăl fetei a depus la Poliţia Lugoj o plângere şi înregistrarea cu avansurile profesorului de Tehnologie a Informaţiei şi Comunicaţiilor, Dan D. în vârstă de 55 ani.
A fost anunţată şi conducerea şcolii, dar şi Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, astfel că lucrurile s-au mişcat foarte repede şi după o cercetare a poliţiştilor şi a unei comisii din cadrul I.Ş.J Timiş, cazul a ajuns pe masa procurorilor, iar cadrul didactic este cercetat în dosar penal.
Din această cauză, după întrunirea de două ori, Consiliul de Administraţie a Şcolii ”Anişoara Odeanu” a hotărât să-l suspende din activitate pe Dan D. până la clarificarea tuturor lucrurilor.
”Pe perioada cercetării s-a suspendat contractul de muncă al profesorului. Este decizia luată de Consiliul de Administraţie al Şcolii, pe baza articolului 52, litera A, din Codul Muncii”, a spus prof. Dana Tipei, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 6 ”Anişoara Odeanu”.
Mai multe detalii despre scandalul sexual de la şcoala lugojeană, puteţi citi în ediţia tipărită a săptămânalului Redeşteptarea.