Profesii… Profesori… Profesionişti! Marcel Drăgan, filosoful din ringul K1

O rubrică nouă ce va ocupa rânduri multe în ziarul nostru şi cu siguranţa va avea multe vizualizari.

Pentru fiecare ediţie, invitaţii vor da curs unor întrebări mai mult sau mai puţin obişnuite, pentru ca în urma acestui dialog să se profileze personalitatea celui în cauză. În cadrul rubricii sunt invitate personalități din diverse domenii, unii invitaţi fiind foarte cunoscuţi publicului, alţii mai puţin cunoscuţi, apărând pentru prima dată în faţa cititorului, dezvăluind lucruri ce trebuiesc a fi cunoscute şi apreciate.

Filosof

– Care este drumul parcurs de dumneavoastră în viaţă? Cât a fost alegere şi cât ceva impus de contextul ivit la un moment dat?
– În tinerete, întotdeauna am avut convingerea (sau, poate, doar iluzia) că am ales pe ce drum să merg, ori de câte ori m-am aflat la o răscruce! Acum, însa, odată cu trecerea anilor, meditez asupra faptului că în toate mitologiile vechi este prezentă o forţa impersonală, supraordonată oamenilor (şi chiar Zeilor), numita Destin, Soarta, Karma
– Când şi de ce aţi început să vă preocupati de filozofie?
– La începutul adolescenţei, am început practicarea artelor martiale şi am avut şansa unui instructor care a încercat să ne formeze nu doar fizic, ci şi mental. Primele sisteme filosofice pe care am încercat să le desluşesc din carţi pe la 15-16 ani, au fost, aşadar, cele orientale: taoismul, confucianismul, zen budismul. Odată cu admiterea la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucuresti, am descoperit filosofia greacă, iar aceasta a ajuns să mă fascineze.

Profesor

– De ce profesor?
– Am avut şansa de a mă naşte şi a fi educat într-o familie de cadre didactice. Părinţii mei au făcut o adevărată pasiune pentru meseria de dascăl; este usor de înteles de ce am îndrăgit, de timpuriu, acestă profesie.
– În ceea ce priveşte relaţia profesor-elev, ce ne-aţi putea spune în privinţa generaţiilor actuale? Observaţi schimbări radicale din punctul de vedere al mentalităţii şi disciplinei?
– Evident, valorile societăţii contemporane sunt mult diferitre faţă de cele din urmă cu douăzeci-treizeci de ani. Sistemul autoritar, expozitiv de predare este depăşit şi a facut loc unor metode didactice moderne, interactive, bazate pe comunicare şi adaptare. Cred însa, cu convingere, că un profesor competent, echilibrat emoţional şi dedicat aceste meserii, găseşte întotdeauna o cale potrivită de a comunica cu elevii, în favoarea actului educaţional.
Antrenor
– „Învingator e cel care rămâne în picioare” – de unde pasiunea pentru artele marţiale?
– Am fost un adolescent relativ firav dar care nu a fost nicodată dispus să accepte jignirile sau umilinţa. Am început practicarea artelor marţiale pentru a mă putea ridica, fizic, la nivelul concepţiei mele despre onoare. Cu timpul, am găsit o motivaţie mult superioară: dorinţa de a întelege principiile filosofice ale artelor martiale şi de a încerca să mă armonizez cu acestea.
– Muay Thai, tradus mai larg înseamnă modul de a lupta om la om…cum ai explica in cateva cuvinte semnificatia/provenienta/originalitatea acestui sport?
– Eu am inceput cu Karate, la vârsta de 15 ani. Adevăratul Muay Thai însă l-am cunoscut in momentul în care am început să colaborez cu antrenori de top din Olanda, dintre care în mod special m-a marcat legendarul Ramon Dekkers, care m-a primit în sală şi în casa lui, la pregatire. Acum el este alături de Zeii artelor marţiale cărora le-a dedicat întreaga viaţă iar eu am să-i respect memoria predând thaibox. Muay Thai nu este doar un sport. Este în acelaşi timp un sistem de valori filosofice, un set de principii morale, o formă de artă. Pe scurt: un mod de viaţă!
– De ce aţi ales cariera de antrenor? Aveaţi cu siguranţă posibilitatea de a alege, campion sau antrenor?
– Am început ca sportiv de performanţă, am luptat în competiţii de amatori apoi am urcat în ringul profesionist, în kick-boxing şi thaibox. În 1994, anul în care m-am întors din Bucureşti după 10 ani, am acceptat să primesc şi “învăţăcei” să se antreneze alături de mine. Pe neştiute, am început să mă ocup tot mai mult de ei şi m-am dedicat meseriei de antrenor, care mi-a adus rezultate deosebite. Consider că nu poţi fi un antrenor complet dacă nu ai fost, înainte de aceasta, un sportiv de performanţă. Nu-l poţi învăţa pe un luptător ce trebuie să facă în ring dacă tu, la rândul tău, nu ai fost acolo!

– Această artă a celor 8 arme implică tehnici de meditatie, sportul având dintotdeauna o conotaţie religioasă şi rituală. De unde numele Wodan?
– Wodan era, în mitologia germanică, zeul magician al războiului şi al morţii. Călătorea deseori printre muritori, deghizat într-un bătrân cu un ochi acoperit, învăluit într-o mantie neagră şi cu o pălărie cu boruri largi, însoţit de doi lupi şi doi corbi. Clubul a fost înfiinţat în 1994 în Lugoj şi am format numeroşi campioni naţionali, medaliaţi la europene sau mondiale şi chiar un campion mondial de amatori (Coco Rus) iar la profesionişti am calificat de două ori un participant la Final Elimination K-1 în Japonia, pe Raul Cătinaş. Raul a fost, de departe, cel mai valoros luptător instruit în clubul Wodan Lugoj. S-a clasat între primii zece supergrei profesionişti din lume şi a apărut de zeci de ori pe Eurosport în gale transmise în zeci de ţări. Eu, la rândul meu, am fost între 2000-2004 antrenorul lotului naţional de kick-boxing WAKO.
– Un bun profesor şi un excelent antrenor este cu siguranţă şi un bun psiholog. Pe ce criterii vă alegeţi Lupii? Exista limită de vârstă?
– Există câteva elemente de psihologie a artelor marţiale după care mă orientez în selecţionarea luptătorilor. Pentru sportul de performanţă există, desigur, limite superioare de vârstă. Pentru o carieră sportivă în ring este indicat ca antrenamentele să fie începute înainte de vârsta de 14 ani. Totuşi, există excepţii; campionul profesionist Raul Catinaş a început să se antreneze la vârsta de 16 ani, însă prin muncă îndârjită a progresat foarte repede. Principalele trăsături pe care le “caut’ eu la băieţii care vin în sala mea să înveţe thaibox nu sunt fizice, ci emoţionale şi de caracter.

– Despre rezultate…bănuiesc că niciun antrenor nu poate declara public elevul său preferat. Totuşi…vă puteţi lăuda cu o suită de campioni. Cu ce au fost mai buni decât ceilalţi?
– Am avut, cum spuneam, mulţi campioni naţionali, europeni şi chiar mondiali. Totuşi, vreau să fie clar un lucru: cel mai valoros sportiv profesionist al clubului lugojean a fost, indiscutabil, Raul Cătinaş. S-a făcut cunoscut în întreaga lume şi va fi foarte greu să-l depăşescă cineva din acest oraş sau chiar din această parte a ţării, în ringul de thai-kick-boxing.
– Care sunt următoarele competiţii şi ce aşteptări aveţi de la cei pe care îi antrenaţi?
– Nu am niciun fel de aşteptări. Antrenez luptători din pasiune şi cred că, la momentul potrivit, destinul mă va purta din nou în ringul profesionist de top, la colţul unui sportiv pe care lugojenii să fie mândri să-l urmărească la televizor.

Instructor

– De unde TRX? Ce înseamnă, pentru cei care ar fi interesaţi un antrenament funcţional?
– Ca antrenor al unor sportivi care au urcat în ringul profesionist, a trebuit să mă specializez în circuite de pregătire fizică şi cardio-fit. Am învăţat aceste tehnici la cele mai puternice echipe din Olanda, începând din anul 2008, de la Maeştrii Cor Hemmers, Ramon Dekkers şi Dennis Krauweel, care m-au îndrumat şi în privinţa pregătirii lui Raul. TRX este un antrenament funcţional, adică un sistem în care s-a renunţat la greutăţile mari şi aparatele fixe în favoarea exerciţiilor cu greutatea propriului corp, în toate cele trei planuri de mişcare. TRX a fost conceput pentru pregătirea fizică a unităţilor speciale de comando din armata americană în anii ’90 şi este extrem de eficient pentru rezistenţă, tonifiere musculară, arderea grăsimilor, echilibru şi concentrare. Am introdus treptat TRX pentru sportivii mei de peste doi ani şi am remarcat eficienţa acestui sistem în competiţii. În urma cu trei luni, Andrada Neacsu, coordonatoarea clubului “FIT-Lugoj” mi-a propus, având în vedere experienţa mea cu acest aparat, să predau la grupe speciale de TRX, care să completeze clasele pe care le aveau deja: zumba, body-fit, pilates, step aerobic. Am acceptat aceasta provocare imediat şi am început colaborarea iar rezultatele sistemului de antrenament cu TRX s-au facut vizibile în scurt timp la cursanţii mei. M-am integrat bine în colectivul de instructori de la FIT-Lugoj, unde se face sport intens într-o atmosfera destinsă, de competiţie amicală.
– Lugojenii au fost foarte receptivi la acest sport nou, rezultate aveţi deja…după numai câteva săptămâni de activitate. Ce trebuie să îşi dorească un cursant pentru a veni la TRX?
– Trebuie, în primul rând, să aibă o motivaţie serioasă întrucât antrenamentul este foarte solicitant. Scopul poate diferit, de la o persoană la alta: tonifiere musculară, creşterea capacităţii cardio-respiratorii, arderea grăsimilor, îmbunătăţirea echilibrului şi a puterii de concentrare, creşterea rezistenţei musculare. Motivaţia, însă, este cea care face diferenţa! Cursanţii trebuie să vină în sala de antrenament cu multă energie, iar de restul…mă ocup eu.
Despre OMUL Marcel Drăgan…
– Ce înseamnă Fericirea?
– Fericirea constă în lucruri simple. Dacă ai un ideal de fericire complicat, atunci este ca şi cum ai insista să ajungi la linia orizontului: cu cât alergi mai tare înspre ea, cu atât se îndepărtează mai tare…
– Un top 5 al cărţilor preferate şi de ce…
– Sincer, este foarte greu să fac un clasament! Pot enumera cinci volume sau cinci titluri dar fără să le plasez într-o ierarhie, aşa cum îmi vin în minte în acest moment: Dialogul ”Phaidon” al lui Platon, Epopeea lui Ghilgamesh (este cea mai veche epopee păstrată în formă scrisă iar vechimea ei aproape atemporală şi profunzimea temelor abordate mi se par fascinante), Nuvelele lui Voiculescu (în special ”Iubire magică”, ”Căprioara din vis”, ”Lostriţă”),”Domnişoara Christina” a lui Eliade, ”Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde. Iar acum, vezi, mă simt vinovat faţă de cel puţin alte zece titluri de cărţi care mi-au prilejuit minunate evadări din, uneori banală, existenţa cotidiană. Trebuia, oricum, să menţionez povestirile lui Jorge Luis Borges; fără el, viaţa mea ar fi fost mult mai săracă.

– Gladiator sau Troia?
– Ca artă cinematografică, consider că sunt la un nivel comparabil; mi-au plăcut mult deoarece regăsesc acolo unele din principiile artelor marţiale cărora mi-am dedicat peste 30 de ani din viaţă. Diferenţa semnificativă pentru mine este următoarea: Gladiator se bazează pe un sâmbure de adevăr istoric din domnia lui Marcus Aurelius (împăratul filosof) şi a fiului său Commodus, iar Troia abordează un mit fascinant relatat de Homer în Illiada. Întotdeauna am preferat legendele în faţa episoadelor istorice. Din acest motiv, în anul cinci de facultate mi-am făcut specializarea în filosofia religiilor vechi europene cu profesorul Remus Rus de la Universitatea din Bucureşti.
– Care este cea mai mare realizare de până acum?
– Consider că cea mai mare realizare a vieţii mele este faptul că am învăţat să apreciez ceea ce am şi să nu-mi doresc lucruri complicate şi inutile. Am un acoperiş deasupra capului, sunt sănătos, am o soţie minunată, o meserie care mă pasionează, prieteni puţini dar statornici, cărţi… Ce-mi pot dori mai mult?

– Dacă ai avea de ales o singură persoană cu care să stai de vorbă pe o bancă pentru o oră, care ar fi această persoană?
– La începutul studenţiei, visam să pot petrece cândva o oră de discuţie cu autorul meu preferat din acei ani, poetul şi eseistul argentinian Jorge Luis Borges. Din păcate, Borges nu mai este şi de atunci, nu am mai simţit niciodată atât de dureros, dorinţa de a sta de vorbă măcar o oră cu cineva care este în viata. Dar, cum spunea el, “suntem memoria noastră, suntem acel muzeu himeric de forme inconstante, acea grămadă de oglinzi sparte”. Mai spunea: “Nu ştiu nimic despre literatura contemporană. De multă vreme, grecii sunt contemporanii mei”. Parafrazând un pic, pot spune că, de multă vreme, Borges, Voiculescu şi Poe sunt contemporanii mei.
– Dacă ai avea dreptul la un singur apel telefonic cu cineva de pe celălalt tărâm, către cine ar fi acesta?
– Tatăl meu.
– Ce motto te reprezintă?
– În momentul de faţă, îmi vine în minte tot un citat din Borges: “A-ţi iubi duşmanul nu este o treabă pentru oameni, ci pentru îngeri!”
– Care ar fi gândul-îndemnul către cititorii Redeşteptarea, din partea unui profesor… profesiniost?
– Să nu uite de cărţi şi de sport! Amândouă fac viaţa mai frumoasă şi mai liniştită.