Faptul că preşedintele şi vicepreşedintele PRM Lugoj, Ioan Barboni, respectiv Voichiţa Coţolan, şi-au declarat intenţia de a părăsi formaţiunea pentru a se alătura social-democraţilor, l-a făcut pe liderul PRM Timiş să numească un nou preşedinte pentru filiala lugojeană.

„Începând de astăzi, 9 aprilie, noul preşedinde interimar este Marcel Nicolae. Acest lucru înseamnă că în maxim două săptămâni vom prezenta şi candidaţii. Am considerat că Ioan Barboni nu a activat corespunzător în ultima perioadă, motiv pentru care am recurs la aceste măsuri „, ne-a declarat Grigore Trif, preşedintele PRM Timiş.
Marcel Nicolae a mai deţinut funcţia de preşedinte al PRM Lugoj între anii 1996-2000, atunci când a activat şi în consiliul local. După ce a părăsit PRM-ul, în 2000 a candidat independent, însă fără succes, iar în 2004 a înfiinţat filiala Partidului Pensionarilor al cărei preşedinte a fost până în 2008.
„În timpul scurt care a rămas până la alegeri, sperăm să ne mobilizăm şi să ne îndeplinim obiectivul de a obţine două locuri în consiliul local”, ne-a declarat Marcel Nicolae.
La ora actuală PRM Lugoj are în consiliu doi membri, Ioan Barboni şi Voichiţa Coţolan, care nu şi-au dat încă demisia din partid ca să nu-şi piardă posturile de consilieri.